Bani europeni pentru şcoli din Deva

Două şcoli generale şi o creşă din mu­nicipiul Deva vor fi reabilitate şi moder­ni­zate în baza unor proiecte finanţate cu fonduri europene în valoare de peste 7,69 mi­lioane de euro, câştigate de adminis­traţia publică locală, a informat vineri Pri­măria Deva.
Consilierii locali au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru cele trei obiective de investiţii, ajunse la faza de proiect teh­nic. Este vorba despre Şcoala Gimnazială “Andrei Şaguna” – şcoală europeană, Şcoa­la generală de la Colegiul Naţional Peda­gogic “Regina Maria” şi despre Creşa Deva.
„Valoarea totală a acestor investiţii pen­tru unităţile de învăţământ este de 37,69 mi­lioane lei, cu TVA, adică 7,69 milioane euro. La finalul implementării celor trei pro­iecte vom avea clădiri moderne, echipate cu o infra­structură edu­caţională de cali­tate”, a de­clarat Florin Oancea (foto), pri­ma­rul muni­cipiului Deva. Cele trei obiective de investiţii sunt finanţate prin Programul Ope­raţional Regional 2014-2020. (A. Năstase)

One thought on “Bani europeni pentru şcoli din Deva

  • 31 ianuarie 2021 la 21:36
    Permalink

    Si la scoala de infractori a prietenului tau PERASIFON da-i ceva ? Macar vreo 10.000 de euro sa nu te sifoneze.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare