Comunitate

Balşa: drumuri modernizate din bani europeni

Magdalena Şerban

La Balşa, prin Programul Naţional de Dezvoltare Lo­cală (PNDL), se lucrează la modernizare de dru­muri în patru sate apar­ţi­nătoare. Valoarea netă a investiţiei ajunge la un milion de euro.
„Am reuşit să asfaltăm până la ora actuală dru­mu­rile în satele Poiana şi Poieniţa şi am început asfaltarea în Voia şi Balşa. Sunt drumuri de interes local şi necesitau modernizare, majoritatea fiind balastate şi pietruite. Este un proiect care ne sprijină foarte mult, deoarece noi nu am fi avut posibilitatea să demarăm lucrări de acest gen din bugetul local. Suntem co­mună mică, cu alocări pe măsură. Mereu trebuie să punem ban pe ban pentru a reuşi câte ceva. Tocmai de aceea încercăm să atragem finanţări pe axe guvernamentale şi eur­o­pe­ne”, a afirmat Simion Meteşan (foto), prima­rul din Balşa.
Acesta a mai spus că prin Grupul de Ac­ţiune Locală Sar­ge­ţia 1, admi­nis­tra­ţia publică a mai câş­tigat un program in­vestiţional în cuan­tum net de circa 80.000 de euro pentru care s-a sem­nat deja contractul de finanţare şi se aşteaptă avizul de la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). „Vrem să modernizăm un drum ce pleacă din Mada spre Stăuini, în lungime de un kilometru. Cum primim undă verde, cum ne apucăm de treabă. Suntem foarte bucuroşi că am avut această şansă“, a mai arătat primarul din comuna Balşa.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura