ActualitateFlash

Baloo, cel mai mare urs brun crescut în captivitate

07 baloo matur_2Maximilian Gânju

Îndrăgitul Baloo (foto), din Staţiunea Straja, este cel mai mare exemplar de urs brun crescut de către om. Cel puţin aşa cred mai mulţi experţi germani, care l-au evaluat în urma unei deplasări la Straja şi care au ajuns la concluzia că n-ar putea fi mai bine îngrijit nicăieri.

A primit pe el aproape  200.000 euro
Baloo este mascota Staţiunii Straja, are toate condiţiile cerute de Uniunea Europeană, ba chiar îi sunt acoperite nevoile peste normele în vigoare. Hrana consistentă pe care ar găsi-o cu greu în sălbăticie l-a făcut pe poznaşul urs să se dezvolte, chiar dacă în momentul în care a fost găsit, acum 14 ani, pe când era pui, i se dădeau şanse mici de supravieţuire din cauza rănilor. Cu atât mai puţin de a ajunge la maturitate un exemplar atât de apreciat, dar mai ales „dorit” de presupuşi apărători ai drepturilor animalelor în jurul cărora există controverse.
Pentru a-l lua pe Baloo din Straja au fost încercate diferite metode, însă în urma verificărilor s-a descoperit că-i sunt asigurate toate condiţiile, astfel încât să rămână în menajeria de la Straja. S-a încercat chiar şi cu bani, în speranţa că salvatorul său l-ar vinde, însă nici această tentativă n-a reuşit. „Pe Baloo, normal că l-ar duce oriunde, au venit aici să-mi ofere mie, crezând că eu dau ursul pentru bani. L-au evaluat la 150 -200.000 de euro. Un urs ca Baloo, când l-au evaluat nemţii, au spus că în captivitate, la dimensiunile acestea, nu există niciunde în lume. Aţi văzut cum arată în grădinile zoologice un urs, de zici că-i câine şi vedeţi cum arată el”, spune Emil Părău, cel care îl are în grijă pe Baloo.

A crescut pe lângă om
Proprietarul său nu-l vrea pe Baloo într-o rezervaţie, nu pentru a-şi satisface un moft, ci pentru că poznaşul urs ar muri în câteva săptămâni. Este dependent de om, pentru că timp de trei ani a fost permanent în compania unuia care a avut grijă de el până s-a însănătoşit. De altfel, prietenia dintre el şi îngrijitorul său a fost surprinsă de-a lungul timpului în mai multe fotografii făcute de cabanierii din Straja. Baloo, chiar şi când era un munte de urs, încă se mai cocoţa pe spinarea lui nea Eci, cel care îl îngrijea ca pe propriul său copil şi care apare în mai toate imaginile.
„Sunt adeptul ideii de a ţine animalele în libertate şi nu în captivitate. Lui Baloo i se îndeplinesc toate condiţiile cerute de Uniunea Europeană, are 1.200 de metri pătraţi, are piscină de 20 de metri pătraţi, deşi ar fi trebuit să fie de 12 metri pătraţi. Are bârlog, tot ce-i trebuie şi nu găsiţi în multe grădini zoologice condiţiile pe care le are aici. Problema este că unii nu vor să înţeleagă că acest urs a fost ţinut în captivitate pentru că aşa a fost situaţia, nu pentru că noi am fi vrut. El era un urs mort, a fost găsit rănit, l-am ţinut sub tratament cu perfuzii, toată lumea ştie povestea lui. L-am adus aici şi l-am ţinut trei ani de zile în libertate, doar la culcare îl duceam în ţarc. În restul timpului era liber, dar crescând, se speriau turiştii de el. Din acest motiv i-am făcut un loc. Cei care spun că trebuie lăsat liber sunt inconştienţi, pentru că în pădure nu-l poţi lăsa, o să moară. Aici primeşte o alimentaţie formată din miere, lapte, fructe, are un meniu zilnic. Nu ne-am bătut joc de el, să-i dăm «concentrate» ca şi alţii“, mai spune Părău. În Straja au mai fost alţi doi urşi, un mascul şi o femelă, luaţi din staţiune sub pretextul că le este mai bine într-o rezervaţie. Unul a murit la scurt timp după ce a ajuns pe mâna „salvatorilor” săi, iar de femelă nu se mai ştie nimic.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura