Băieţii deştepţi din silvicultură fac legea în pădurile hunedorene

10 octombrie 2011 | 2 Comentarii | Publicat in: Actualitate

Carmen Cosman

Plăteşte de ani de zile impozit pe teren, dar banii viraţi cu conştiinciozitate la bugetul de stat nu au fost suficienţi pentru a-i garanta proprietatea asupra bucăţii de teren împădurit pe care o deţine încă din 1952 şi nici actul de vânzare – cumpărare.
Au intrat în forţă cu drujbele
Este cazul incredibil al Eugeniei Mihăilescu, o femeie de 74 de ani, care se luptă cu morile de vânt pentru dreptatea ei. „În data de 3.06. 2011, mama mea m-a sunat şi mi-a relatat că o echipă de muncitori dotaţi cu utilaje pentru exploatarea lemnului a intrat într-una din grădinile pe care aceasta le deţine în proprietate, a rupt o bucată din gardul ce împrejmuieşte acest teren şi a tăiat patru arbori”, declară fiul femeii, Vasile Lomanariu.  Nu numai că au rupt gardul dar, ca să ajungă la copacii pe care îi vroiau, muncitorii au distrus cu utilajele proprietatea femeii, care este situată între drumul public şi acei copaci seculari. Bărbaţii au refuzat să părăsească proprietatea şi, mai mult, un reprezentant al Ocolului Silvic Pui a confirmat faptul că pădurea pentru care femeia plăteşte impozit aparţine altcuiva, unui anume Gavrilă Baia. Eugenia Mihăilescu l-a chemat pe fiul său ca să încerce să rezolve situaţia, dar a  doua zi, tăietorii de lemne au reapărut cu un alt tractor. „Pentru a preveni o distrugere tot mai mare şi pentru a rezolva acest conflict legal, m-am adresat serviciului 112, dar Poliţia Vulcan nu a venit la faţa locului, rezumându-se doar la faptul de a-mi transmite să merg luni, 6 iunie, la secţie să depun o sesizare scrisă”, a mai spus Vasile Lomanariu. Aşa a început calvarul oamenilor. Muncitorii s-au retras de pe teren, dar situaţia lui este incertă. O nebuloasă creată de cei care ar trebui să respecte legea, adică de Primăria Băniţa.
Teren retrocedat altcuiva, impozit plătit de păgubiţi
Fiul femeii a plecat înapoi către casă, dar nu înainte de a depune o  sesizare la Ocolul Silvic Pui, prin care cerea verificarea actelor care au stat la baza defrişării. Omul spune că, la acea dată, nu existau semne care să ateste că pădurea respectivă aparţine statului sau altui proprietar. „Menţionez că acest pâlc de pădure este înconjurat de fânaţ şi păşuni şi este separat de restul pădurii de mii de hectare, care a aparţinut cu adevărat statului”, mai spune Lomanariu. Liniştea femeii nu a durat, însă, decât vreo săptămână, pentru că în 14 iunie, muncitorii s-au întors, de această dată însoţiţi de fiul celui care ar fi primit în proprietate pădurea. De această dată, poliţiştii din Vulcan au venit la faţa locului şi le-au interzis acestora accesul pe teren până la clarificarea situaţiei juridice a acestuia. Dar, surpriză! Ocolul Silvic  Pui i-a comunicat petentului că pădurea pentru care mama sa plăteşte an de an impozit, şi are acte doveditoare în acest sens, aparţine lui Baia, care are şi titlu de proprietate.. Lomanariu a vrut să se convingă singur şi s-a dus ţintă la Primăria Băniţa, unde a cerut lămuriri în scris şi a constatat că mama sa nu apare ca vecin în nici unul dintre acte, aşa că nu apare nici  în titlul de proprietate. Greşeala femeia  fost, aşa cum recunoaşte şi fiul acesteia, că nu a făcut menţiunea la Cartea Funciară. Între timp, bărbatul a mai făcut nişte drumuri la Poliţia Vulcan şi aşa a constatat că, între timp, angajaţii Ocolului Silvic Pui au însemnat pădurea şi au făcut o nouă bornă de delimitare, chiar dacă acest aspect contrazice declaraţiile lor, cum că pădurea este a familiei Baia. Silvicultorii susţin că, practic, terenul a fost trecut în proprietatea statului în 1965. „Prin nerespectarea obligaţiei organelor silvice de a-şi marca şi a-şi menţine în stare corespunzătoare semnele de hotar timp de 46 de ani, noi am fost induşi în eroare: am plătit statului impozit pe propria sa pădure, iar după 1990 nu am făcut toate demersurile necesare, pentru ca această pădure să intre din nou în proprietatea noastră, dacă într-adevăr este a statului”, spune fiul bătrânei din Dealul Babii.
Ce fac autorităţile
Împotriva celor patru bărbaţi care au intrat pe proprietatea femeii, Poliţia Vulcan a început urmărirea penală, sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere. Primăria Băniţa a trimis şi ea un răspuns bărbatului, plin de „probabil” şi „posibil”, adică o chestiune extrem de ambiguă şi care lasă loc la multe interpretări. Dar, Ionel Burlec, primarul comunei Băniţa, ne-a declarat că încearcă să rezolve situaţia. El susţine că reprezentanţii comisiei locale de fond funciar fac punerile în posesie după locaţiile transmise de ocoalele silvice. „Dacă acea suprafaţă de pădure a fost prinsă în fondul forestier, am dat-o la altcuiva. Conform Legii 245, de regulă se dă pe vechiul amplasament, dar numai acolo unde este posibil”, explică primarul cum de pădurea a ajuns la familia Baia, chiar dacă în acte aparţine altcuiva. Poate nu e pe numele femeii, dar este al urmaşilor celui care a vândut cu 50 de ani în urmă terenul către Eugenia Mihăilescu. Şi mai spune că greşeala este şi a femeii, că nu a  făcut cerere de retrocedare, dar aceasta poate primi un teren de aceeaşi valoare juridică, în altă locaţie.
Prefectul de Hunedoara, Attila Dezsi, spune că sunt sute de reclamaţii referitoare la modul în care s-au făcut retrocedările şi aşteaptă o sesizare de la petent. O sesizare care, de altfel, a şi fost făcută.

Comentarii (2)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. lascus spune:

    Proprietatea privata a ajuns la mana subiectivismului alesilor momentului are fac legea dupa bunul plac , sau dupa nevoile lor si a protejatilor acestora.

  2. propietar de padure spune:

    …treaba cu ,,pe vechile amlasamente,, e o chichita a legii!!!…intrebati-l pe Nistor unde avea vechiul amplasament si unde si-o dat singur padurea la Bejan!..el si-a dat padure de brad pe amplasamentele oamenilor din Bejan,iar la prosti o dat-o da dracu-n praznic, la Lazu lu Miron, de unde poate fi furata mai cu fereala, de mafia paduri din zona!!!…nici fostul viceprimar,actual primar, clestele cu care scoate si acum Nistor carbunii incinsi din foc ,nu-i mai bun sau tot hot deoarece si lui i-a dat Panfutie padure tot de brad si tot de unde nu a avut!!!..dar acum e mare proprietar de padure de brad de la Bejan!!!…Panfutie crede ca noi nu stim! se-nsala!!!

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Trei campioni, tot mai mulţi adepţi

Aproximativ 70 de amatori au acceptat provocarea deveanului Alin Bonţa (47 de ani) de a alerga un maraton pe stadion,...

“Let’s do it, Romania!” – în traducere liberă: „Hai să ne batem joc unii de alţii, în România!”

Acţiunea desfăşurată în 26 septembrie, „Let’s do it, Romania!”, concretizată prin strângerea a sute de tone de gunoaie lăsate în...

Remize pe terenul favoritelor

Jiul Petroşani şi CFR Simeria au obţinut rezultate de egalitate în deplasare, în compania unor echipe mai bine clasate. Alb-negrii...

Închide