Comunitate

Băcia: Chiar dacă e iarnă, continuă lucrările la școala gimnazială

Magdalena Șerban

Se spune că o societate fără sistem medical și educațional bine puse la punct bate pasul pe loc. Așa că unele administrații publice locale s-au mobilizat, astfel încât să acopere acești doi piloni prioritari. Pentru conducerea din Băcia, de exemplu, programul ce ține de modernizarea școlii din satul principal rămâne unul de referință, din bani europeni ne­ram­bursabili (peste 4.000.000 de lei), aici executându-se mai multe lucrări ce se află în plin proces de desfășurare.

 

E important ce lași generațiilor viitoare

„Implementarea proiectului a început anul trecut, iar lucrările vizează reabili­tarea, extinderea și dotarea școlii gim­na­ziale din Băcia. De la cameră fri­go­rifică și până la partea de echipare co­res­punzătoare a laboratoarelor (infor­matică, fizică-chimie), etc, se vor realiza diverse dotări. Inclusiv sistemul de încălzire va fi schimbat (momentan funcționează o centrală pe gaz). Mizăm pe pompe de căldură, panouri foto­vol­taice, adică vom adapta locația la ce­rin­țele actuale și o vom moderniza astfel încât să le asigure confort maxim ele­vilor și cadrelor didactice, sprijin pentru desfășurarea activității educaționale, dar în egală măsură să ofere și o re­ducere a cheltuielilor, prin abordarea izo­lării termice și a altor elemente teh­nice menite să minimalizeze costurile lunare. Până la finele anului curent tre­buie să terminăm, conform prevederilor contractuale. Fiind singura școală din comună (de la clasa zero și până la clasa a VIII-a, aici învață copilașii), ne-am con­centrat pe unitatea de învățământ și ne-am îndreptat atenția către nevoile lor de azi. Celelalte unități au fost co­masate, deci școala aceasta are un rol major, fiind principalul nostru motor educațional. Transportul e asigurat de două microbuze școlare, totul des­fășurându-se în mod fluid. Nu sunt probleme”, a subliniat Florin Alba (foto), primarul din Băcia. Pe de altă parte, la un obiectiv investițional de o asemenea anvergură, și cota de cofinanțare va fi destul de consistentă, așa că aleșilor locali nu le va fi prea ușor în 2023. Alo­cările bugetare nu sunt nici sărace, dar nici nu dau pe dinafară, deci efortul financiar va fi maxim. „În prima fază a fost stabilită o cotă de cofinanțare de 2 la sută, la o valoare de circa 1 milion de euro. Am scos la licitație lucrarea, însă nu s-a prezentat nimeni. Cu siguranță contextul nu a fost unul bun. Era pe­ri­oada în care prețurile au explodat atât la materialele de construcții cât și la res­tul, așa că a trebuit reevaluat proiectul. Prin urmare, a rezultat o cofinanțare de 1.400.000 de lei (14 miliarde lei vechi). Nu încape îndoială că vom face în așa fel încât să finalizăm proiectul, cu suc­ces. Aceste fonduri europene ne permit ceea ce simplul nostru buget anual ar fi fost imposibil să susțină. Doar dacă vorbim de bugetul pe foarte mulți ani, în condițiile în care trebuie să și func­țio­năm”, a concluzionat edilul local.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura