Comunitate

Băcia: 1 Iunie cu competiții și jocuri specifice copilăriei

Magdalena Șerban

Copii, părinți și bunici sunt așteptați să ia parte la manifestările ce vor avea loc în 1 Iunie, la Complexul Piscicol Tîmpa (comuna Băcia), sărbătorind „Ziua Internațională a Copilului”. De la competiții sportive, până la tort și diverse surprize plus premii, orga­ni­zatorii s-au gândit la tot ceea ce le va face plăcere nu doar prichindeilor, ci și celor cu vârsta până la 18 ani.

Un timp care trece repede, din păcate
„Acțiunea este realizată în colaborare cu școala și Clubul Sportiv Silver Fox, ce va organiza concursuri pe diverse pa­li­e­re precum ciclism, îndemânare bicicletă, role, desene pe asfalt, etc. Participanții vor fi premiați pe categorii, însă ce e important de știut constituie faptul că la final, niciunul nu se va întoarce acasă fără să primească un mic dar. Doar că după cum e firesc, va exista o mică di­ferență între participanți și cei care vor ocu­pa podiumul, aceștia fiind recom­pen­sați puțin mai consistent, pentru reușită. Totodată, aici se va monta un tobogan pentru ca cei prezenți să aibă o zi plină de mișcare, râsete și distracție. E ziua lor, așa că trebuie să se bucure din toată inima de ceea ce copilăria le oferă, dar nu pentru totdeauna. Vor păstra cu drag aceste amintiri, sunt sigur. Acesta este și obiectivul nostru: să le aducem o oază de fericire. Se vor îndulci și cu câte o felie de tot, iar ca număr, vor fi până la 200 de copii. Este a VII-a ediție, deci o putem cuprinde deja pe lista celor de tradiție. Referitor la transport, copilașii vin cu pă­rinții, de regulă, însă dacă există vreun caz care nu are cum să ajungă, sun­tem deschiși să dăm o mână de ajutor. Doar trebuie să ne contacteze la pri­mă­rie. Școala s-a cam ocupat de întreaga or­ga­ni­zare pentru par­ticipare, dar asta nu înseamnă că nu pot interveni situații de acest gen. Vă aș­teptăm cu mic, cu mare. Asta, pentru că Ziua Internațională a Copilului este, de altfel, un prilej grozav de bucurie pentru toți oamenii, nu numai pentru prichindei. Cu toții își pot aminti de copilărie și pot celebra această perioadă marcantă din viața lor, căci în sufletul fiecăruia se va afla tot timpul un copil. Este plină de emoții puternice, individuale și cu ade­vărat speciale”, a transmis Florin Alba (foto), primarul din Băcia.

Cum a apărut Ziua Internațională a Copilului?
Ideea de a crea o zi dedicată copilului a fost invocată în 1925, în cadrul unei conferințe din Geneva – Conferința Mondială pentru Bunăstarea Copiilor. Federația Democratică Internațională a Femeilor a luat decizia de a adopta o astfel de zi, în noiembrie 1949, în Moscova. Apoi, Adunarea Generală ONU a decis, pornind de la importanța bună­stării copiilor din lume, să adopte o Rezoluție cu privire la acest lucru. Astfel, în data de 14 decembrie 1954, ONU a recomandat tuturor țărilor să creeze o zi dedicată copilului, alegând o dată po­trivită pentru fiecare guvern în parte. Multe state au optat pentru 1 iunie, pri­ma zi de vară, pentru a o sărbători. Cu toate acestea, 20 noiembrie este o dată foarte populară, fiind marcată Ziua Internațională a Copilului în țări precum Canada, Italia, Suedia, Spania, Olanda, Franța, Grecia sau Islanda. În România, în 16 noiembrie 2016 s-a promulgat un decret prin care a fost mo­di­ficat Codul Muncii, ziua de 1 iunie fiind de­cla­rată sărbătoare le­gală în care nu se lu­crea­ză. Prin ur­mare, din 2017, în România, ziua de 1 iunie este nelu­cră­toare.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura