Comunitate

Bacalaureatul se anunţă, din nou, dezastruos

04 Bac

Cristina Ghenea

După ce în doi ani consecutivi, procentul de promovabilitate la Bacalaureat nu a fost de nici 50 la sută, reprezentanţii IŞJ Hunedoara încearcă să ia mai multe măsuri, pentru a-i determina pe elevi să înveţe. La ultima simulare, însă, nici 20 la sută dintre aceştia nu au luat note de trecere. Astfel, până în vară, la susţinerea adevăratului Bac, există şanse să mai fie organizată o altă simulare.
„Dintre cei 4.582 de elevi înscrişi la simularea din februarie, doar 2.703 s-au prezentat la testare. Un număr de 480 dintre aceştia au fost admişi, iar restul de 2.220 au fost respinşi, astfel că procentul de promovabilitate este de numai 17,76 la sută. Au existat, de asemenea, şi trei elevi eliminaţi din examen“, a declarat Marta Mate, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara. Aceasta a adăugat că situaţia este cu atât mai îngrijorătoare, cu cât nici cei care au promovat examenul nu au avut rezultate prea strălucite. Majoritatea notelor de trecere au fost până în 8, în timp ce note de 10 au fost doar 17. Reprezentanta Inspectoratului a mai precizat că, „s-ar putea ca Ministerul să decidă organizarea unei simulări naţionale, astfel că elevii aflaţi în ultimul an de liceu ar mai avea o şansă, până la examen, să-şi evalueze cunoştinţele“.
La Bacalaureatul din acest an sunt aşteptaţi, pentru înscriere, peste 4.500 de elevi din generaţia actuală, şi alţi circa 3.000, care nu au reuşit să promoveze examenul în anii trecuţi.

One thought on “Bacalaureatul se anunţă, din nou, dezastruos

  • S-a creat asa un climat in scolile romanesti de nu mai invata nimeni! Profesorii sunt luati peste picior, nu mai exista respect.

    Partial e de vina mass media, ca impune asa-zise „modele” demne de urmat: in persoanele diverselor pitipoance care au ajuns „sus” muncind „din greu”.

    Lucrurile scapa tot mai mult de sus control in tara… Oamenii de calitate pleaca unde sunt respectati. Ce-o sa se ajunga?!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura