Politica si administratie

Avram Iancu, felicitat pentru succesul de la Arctic Ultra 6633

Maximilian Gânju

Bibliotecarul din Petroşani a revenit acasă cu trofeul primit pentru succesul obţinut la ultramaratorul ”6633 Arctic Ultra”. Avram Iancu (foto) a ajuns al treilea la finalul cursei infernale din zona arctică a Canadei.

Polisportivul din municipiul Petroşani a fost răsplătit de organizatorii competiţiei extreme cu un trofeu special. ”Inukshuk, trofeul meu, este simbolul altruismului, echilibrului şi cooperării. Inuiţii foloseau aceste pietre aşezate în formă umană pentru a marca drumurile în pustietatea Arctică. Deşi pietre separate, ele se susţin reciproc şi fiecare are importanţa ei. Inukshuk-ul ne readuce aminte că fiecare dintre noi are responsabilitatea de a face ceva pentru a susţine întregul”, a spus Avram Iancu.
Bibliotecarul din Petroşani a reuşit o clasare onorantă în condiţiile în care se cunoaşte că excelează în înot, unde a stabilit numeroase recorduri. ”L-am felicitat pentru performanţa obţinută la cel mai dur ultramaraton – Artic Ultra 6633. Ambiţia şi perseverenţa de care a dat dovadă şi ceea ce a reuşit el sunt lucruri demne de apreciat pentru întreaga comunitate a Petroşaniului, a Văii Jiului, judeţului, dar şi pentru România”, a spus primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi. La ediţia din acest an a competiţiei câtigată de trei ori de un alt român, Tibi Uşeriu, au concurat 15 sportivi, însă doar şase au ajuns până la linia de sosire.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura