Electorale

Avem nevoie unii de alţii

Am convingerea că orice comunitate îşi are idealurile ei. Atunci când vorbim de idealuri, nu putem face abstracţie de mândria de a aparţine unui loc. Această mândrie este fără tăgadă legată de mândria faţă de ceea ce ai, faţă de ceea ce eşti, mândria raportată la înaintaşii tăi şi valorile pe care le moşteneşti. Toate valorile pe care le ai sau le moşteneşti se leagă în cele din urmă de oamenii locului, de oamenii care s-au dăruit zonei în care s-au născut şi au trăit.
Idealul suprem al oricărei naţiuni, al oricărei comunităţi, este să trăiască cât mai bine. Cu ajutorul lui Dumnezeu, vin şi eu cu micul şi succintul meu rezumat a ceea ce intenţionez să realizez, în linii mari, pentru binele nostru, în viitorul Parlament. Am demonstrat constant capacitatea de a stabili şi menţine excelente şi eficiente relaţii de muncă la toate nivelurile. Am fost întotdeauna angajat într-un dialog autentic şi respectuos cu toţi din jurul meu. Am muncit într-o strânsă legătură cu toate organele statului şi Instituţiile Europene, în special cu Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Îmi place spiritul de echipă. Experienţa mă va ajuta:
– să susţin legile care creează o economie puternică, economie care să poată concura cu succes pe piaţa unică europeană
– să susţin creşterea salariului minim pe economie de la 700 la 850 lei de la 1 ianuarie 2013 şi la 1.000 lei în 2015
– să susţin revenirea Staţiunii Geoagiu-Băi în rândul staţiunilor balneoclimaterice
– să susţin introducerea celor mai mici impozite pe venit şi profit în U.E., pe baza stabilităţii create de către Guvernele P.D.L.
– să susţin reducerea contribuţiilor la asigurările sociale şi de sănătate cu 5% din contribuţia angajatorului, începând cu 2015
– să susţin aplicarea legii pensiilor 263/2010, care prevede creşterea cu 100% din rata inflaţiei şi 50% din creşterea reală a câştigului mediu brut pe anul precedent
– să susţin o justiţie independentă şi puternică
– să sprijin cele trei sectoare strategice prioritare, prin legi adecvate: energie şi industrie extractivă, agricultură şi industrie alimentară, industrii creative (inventică, inteligenţă artificială, software)
– voi propune reanalizarea pachetului de norme alimentare „CODEX ALIMENTARIUS”, care se pare că aduce prejudicii sănătăţii populaţiei
– voi propune reducerea vârstei de pensionare
– voi lupta pentru ca în sănătate, costurile să nu fie un obstacol pentru cetăţeni
– voi lupta pentru crearea de noi locuri de muncă în scopul reducerii şomajului
– susţin creşterea numărului de călătorii pentru permisele C.F.R. ale angajaţilor şi familiilor lor, de asemenea şi pentru pensionari
– voi propune o legislaţie care să prevadă construirea de locuinţe sociale cu sprijinul statului
– voi susţine legi pentru creşterea autonomiei financiare locale şi întărirea poliţiei statale şi locale
Pentru toate acestea şi pentru altele, am nevoie de sprijinul dumneavoastră. Nu lăsaţi să vă copleşească promisiunile deşarte, nefondate, răutăţile şi invidia, dezbinarea şi falsul, impostura şi minciuna. Fiţi lângă mine, aşa cum aţi fost întotdeauna şi nu cred că sunt motive să regretaţi. Vă asigur încă o dată, puteţi fi mândri că în 2008 m-aţi promovat în Parlamentul României. Avem o ţară stabilă, invidiată de alte state, cu o mică creştere economică, dar este creştere. Să ne bucurăm unii de alţii şi să ne mândrim cu ceea ce aceste meleaguri a dat poporului român. Nu cred că este cazul să importăm personalităţi, nici din sud, nici din nord, nici din altă parte.  Avem nevoie unii de alţii. Aşa să ne ajute bunul Dumnezeu fiindcă ori ne place, ori nu, toate prin El sunt.

Ing. Iosif Veniamin Blaga, deputat în Colegiul nr. 2 Orăştie

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura