ActualitateFlash

Avem 983-Telefonul Copilului, dar nu prea este solicitat!

         În urmă cu câţiva ani a fost lansat cu mare tam-tam Telefonul Copilului, 983. Fiecare judeţ areacest număr scurt, la care pot fi reclamate abuzurile asupra copiilor.
Autorităţile susţin că Telefonul copilului 983 a fost creat pentru protecţia celor mici şi reprezintă uin serviciu permanent şi gratuit a cărui misiune este să primească semnalările cu privire la situaţiile de abuz, neglijare şi exploatare a copilului, respectiv să asigure consiliere telefonică şi să intervină prompt atunci când sunt cazuri urgente.
Telefonul copilului funcţionează 24 de ore din 24, la fel ca 112. În judeţul nostru, în acest an, au fost înregistrate doar şase asemenea apeluri. ”Din cele şase cazuri, doar unul a fost confirmat. Este vorba de un abuz sexual asupra unui copil. Celelalte cazuri s-au dovedit a fi neglijenţe, nu au fost confirmate. Telefonul Copilului, în judeţ, funcţionează la Centrul de Primire în Regim de Urgenţă, din municipiul Deva”, a declarat Geanina Ianc, directorul general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Hunedoara.
Geanina Ianc susţine că, „dacă se constată după un apel la 983 că un copil este în pericol, printr-un ordin al directorului general al DGASPC se poate institui plasamentul copilului în regim de urgenţă”. În cinci zile ordinul respectiv poate fi revocat sau să se meargă în instanţă şi copilul se duce în plasament la familii, rude. De precizat că şi cazurile în care nu se confirmă sesizarea făcută la 983 sunt monitorizate o perioadă. Oricine poate suna la Telefonul Copilului şi să anunţe un abuz asupra unui copil. (Sorina Popa)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura