Autobergamo, „văduvită” de patru puncte din cauza greşelilor de arbitraj

26 octombrie 2017 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Autobergamo Deva a remizat în ultimele două partide jucate în Liga I de futsal, împotriva lui Futsal Klub Odorheiu Secuiesc şi Informatica Timişoara, dar alb-vişiniii au fost defavorizaţi de deciziile arbitrilor în unele momente cheie ale acestor înfruntări. Dacă la duelul contra Odorheiului, devenii au acuzat neacordarea unui cartonaş roşu pentru adversari, în partida de la Timişoara, gruparea campioană a fost privată de acordarea unui penalti clar în ultimele secunde ale meciului.

Odorheiul iertată de eliminare, Deva privată de penalti
În loc să fie lider detaşat, cu maximum de puncte după şapte etape, Autobergamo Deva ocupă prima poziţie a clasamentului dar la egalitate cu Futsal Klub Odorheiu Secuiesc şi Informatica Timişoara, echipe în faţa cărora a remizat în ultimele două runde. În ambele partide, devenii au acuzat arbitrajul iar analiza video a fazelor incriminate le dă dreptate. În partida cu Futsal Klub Odorheiu Secuiesc, la scorul de 4-3, Florin Ignat a fost faultat de un adversar care se afla în postură de ultim apărător dar arbitrii i-au acordat harghiteanului doar cartonaş galben. Trupa din Odorhei a profitat de decizia arbitrilor şi a egalat în ultimele secunde. A doua fază clară în care devenii au fost dezavantajaţi s-a produs în ultimele secunde ale partidei de la Timişoara, la scorul de 2-2, când acelaşi Florin Ignat a fost împiedicat de Felipe Oliveira să joace o minge în careu, dar arbitrii au lăsat jocul să continue. În plus, în aceeaşi partidă, alb-vişiniii au protestat şi la penaltiul acordat gazdelor în minutul 20, la o intervenţie a lui Toniţa asupra lui Simic, decizia arbitrilor fiind cel puţin discutabilă.

Marcos Angulo a fost elegant în declaraţii
De altfel, antrenorul Marcos Angulo a scos în evidenţă aceste probleme de arbitraj la finalul partidei de la Timişoara, deşi per total a considerat rezultatul drept unul corect. „Cred că rezultatul este unul corect, pentru că Timişoara este o echipă bună. Însă nu a fost mai bună ca noi. Nu am avut şansă din nou cu deciziile arbitrilor. Ei au primit un penalti care nu a fost iar noi nu am primit o lovitură de pedeapsă foarte clară. Toată lumea a văzut asta. Asta este, Timişoara trebuie felicitată pentru felul cum a jucat”, a spus Angulo.

Duel lejer cu fosta rivală
Devenii nu au prea mult timp de relaxare şi vor reveni pe parchet la finalul acestei săptămâni. Alb-vişiniii vor întâlni pe teren propriu gruparea City’us Tg. Mureş, ultima clasată în Liga I, fără nici un punct. Deşi altădată era considerat un derbi, duelul din Sala Sporturilor va fi clar la discreţia gazdelor, care au şanse mari să obţină o nouă victorie. Partida Autobergamo Deva – City’us Tg. Mureş se va juca duminică, de la ora 18.00, la Sala Sporturilor. (Ovidiu Mănăstire)

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Adevărata miză a alegerilor din 5 noiembrie 2017. Dacă este furtună pe Marte, Mărginean e vinovat!

Păpuşarii din umbră şi-au scos păpuşile la candidat. Doar e campanie electorală. Mai mult, i-au pus să bată palma între...

Bulina neagră 26.10.2017

  Sergiu Alexandru Toporan, din municipiul Hunedoara Pentru că a jefuit, împreună cu un alt tovarăş de tâlhării, pe un...

Bulina albă 26.10.2017

Dan Stoian, administratorul public al judeţului

Închide