Autobergamo rămâne lider

4 martie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Nicolae Gavrea

Un alt derbi a fost programat în Liga întâi la futsal, duminică seară la Sala Sporturilor din Deva, între Autobergamo şi Dunărea Călăraşi. Presiunea a fost mare pentru gazde, deoarece rivalele cunoscute de acum, Imperial Wet şi United Galaţi, se impuseseră lejer cu o zi înainte în deplasările de la Vicov şi respectiv Timişoara.

Fără Andre Gomes, diagnosticat cu ruptura la ligamente, şi cu Biro încă suspendat, după cartonaşul roşu încasat la Buzău, Autobergamo a avut o evoluţie bună şi a condus încă de la început jocul.
Tacot a expediat un şut pe poarta adversă încă din primul minut întâlnirii, iar Noe Pardo a făcut acelaşi lucru. De la oaspeţi, Thaygo Monteiro l-a încercat şi el pe Toniţă cu un şut pe contraatac, respins de portarul devean. În minutul 8 Noe Pardo l-a găsit pe Toni Vives, acesta a pasat pe jos la Andre Sasse, care a venit lansat şi l-a învins pentru prima oară pe Igor Garcia.
Urmează şi o primă ocazie cu adevărat mare a oaspeţilor, în min. 13, când Rodrigo Coelho a trimis periculos în faţa porţii devene pentru Paulo Pinto, dar acesta a trecut pe lângă balon. Apoi Varela a şutat de la distanţă, în min.14, balonul a fost respins şi a ajuns la Toni Vives, care a reluat din apropiere, mingea atingând şi bara înainte de a intra în poartă. Deveanul Andre Sasse a expediat o „bombă” de la distanţă, portarul Călăraşiului a respins în faţă şi din nou Sasse, atent, a urmărit faza şi a făcut 3 – 0 în min. 16. Din acest moment Dunărea Călăraşi a scos portarul şi a evoluat în cinci jucători de câmp, dar Autobergamo s-a apărat însă extrem de grupat şi de exact, iar situaţiile de gol nu au apărut la poarta lui Toniţă până la pauză.
La reluare. oaspeţii au atacat, dar fără prea mare convingere sau forţă de pătrundere, în timp ce gazdele s-au mulţumit să se aşeze compact în apărare şi să încerce contraatacuri prin jucătorii lor de viteză. Internaţionalul român de origine portugheză Ferreira, când a interceptat în min.24 un balon în situaţie de unu la unu cu adversarul, a scăpat singur şi a trimis cu calm pe lângă portar pentru 4 – 0.
Oaspeţii au înscris golul de onoare, în min. 36: Yanez Galan a prins o „torpilă” de la distanţă la care mingea a izbit bara şi a ricoşat în poartă, iar finalul jocului a fost spectaculos cu trei bare în două minute. Scorul a rămas 4 – 1 pentru Autobergamo, care se menţine cu această victorie pe locul întâi şi aşteaptă derbiul de la Miercurea Ciuc programat sâmbătă.
Autobergamo Deva: Toniţa, Iancu – Tacot, Obadă, Noe, Ferreira, Pânzaru, Sasse, Varela, Vives, Anton, Costea. Antrenor – Nelu Stancea

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Un poet şi cartea sa: Gânduri destrămate

Deşi activase prin anii 80 în cadrul Cenaclului Literar „George Coşbuc“ al Casei de Cultură Brad, Florin Faur îmi era...

ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT. IERTAREA DE SINE

Când vorbim despre iertare, vorbim despre cel mai puternic lanţ între fericire şi nefericire. Dar astăzi vorbim despre ceva mult...

Biblioteca Judeţeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Predarea bazată pe atașament. Cum să creezi o clasă tribală, de Louis Cozolino, (Editura Trei, București, 2017) este...

Închide