Sport

Autobergamo luptă pentru supremaţie şi revanşă

După ce a pierdut primele puncte din acest sezon în Liga I, în faţa celor de la Futsal Klub Odorheiu Secuiesc, Autobergamo Deva are parte de o nouă partidă derbi, urmând să întâlnească în deplasare pe Informatica Timişoara. Devenii caută revanşa după înfrângerea din Supercupa României şi vor să rămână în fruntea clasamentului.

Acuze la adresa arbitrilor
Ratarea dramatică a victoriei în duelul cu Odorheiu Secuiesc i-a afectat pe jucătorii deveni, care, la finalul acestei partidei au rămas minute bune în sală, nevenindu-le să creadă că nu au învins, deşi au avut la un moment dat meciul în mână. Antrenorul Marcos Angulo i-a încurajat şi a afirmat că un rol important la stabilirea rezultatului a avut şi cuplul de arbitri Daniel Decă – Georgian Ionescu. „Din păcate, astăzi, o echipă a avut noroc şi a reuşit remiza chiar dacă nu a făcut nimic pentru a obţine victoria. Echipa mea a fost şi puţin nervoasă din cauza arbitrajului. Le-am spus să nu mai protesteze, pentru că oricum arbitrii au regulile lor şi au toate răspunsurile. Când Ignat scapă singur spre poartă, este faultat, şi în locul unei eliminări, ei dau cartonaş galben, nu mai poţi face nimic. Din păcate, nu am avut noroc. Felicitări echipei din Odorhei pentru felul cum a luptat”, a spus antrenorul echipei devene.

Vor să „se răzbune” pe Timişoara
Alb-vişiniii speră însă să obţină victoria în derbiul cu Informatica Timişoara, care se va juca azi, pe terenul bănăţenilor. Devenii au de luat o revanşă în faţa timişorenilor, după înfrângerea din Supercupa României, de la sfârşitul lunii august, având nevoie de victorie pentru a fi siguri că rămân în fruntea clasamentului Ligii I. „Sper ca meciul cu Odorhei să fie o învăţătură pentru noi şi vom merge la Timişoara pentru a învinge”, a mai spus Marcos Angulo. Partida Informatica Timişoara – Autobergamo Deva se va juca azi, de la ora 18.00, în Sala „Constantin Jude” din municipiul de pe Bega. (Ovidiu Mănăstire)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura