Sport

Autobergamo a pierdut dramatic primele puncte ale sezonului

Aureolată de calificarea în Elite Round din UEFA Futsal Cup, Autobergamo Deva a cedat primele puncte în campionat, remizând pe teren propriu, scor 4-4, cu Futsal Klub Odorheiu Secuiesc. Devenii au condus cu 4-2 până cu două minute înaintea finalului, dar oaspeţii au reuşit o egalare în extremis, marcând ultimul gol când mai erau patru secunde de joc.

Permanent în căutarea egalării
Devenii au început uşor relaxaţi duelul contra harghitenilor şi oaspeţii au deschis scorul în minutul 2. Manya a şutat spre poartă şi Biro a introdus mingea în plasă chiar din faţa lui Toniţa. Peste alte patru minute, Manya putea face 2-0, dar a ratat singur cu portarul devean în timp ce la cealaltă poartă, Grigoraş a făcut minuni. Portarul oaspeţilor a fost învins totuşi de Csoma, deveanul înscriind elegant din careu. În faza imediat următoare, Laszlo Szocs a marcat cu un şut din unghi, aducând din nou pe Odorhei în avantaj. A urmat un asediu la poarta oaspeţilor, cu ratări incredibile, Csoma trimiţând chiar în bară cu poarta goală. Acelaşi jucător a adus însă egalarea încă o dată, în ultimul minut al primei reprize, după o combinaţie cu Tacot.

S-au crezut învingători prea repede
În partea secundă, Autobergamo s-a instalat în jumătatea adversă, a presat încontinuu, dar reduta oaspeţilor a cedat abia după 11 minute. Obadă l-a găsit cu o pasă perfectă pe Ignat şi acesta a marcat simplu, în poarta goală. Meciul părea jucat în minutul 37, când Mimi Stoica a mărit diferenţa gazdelor, după o pasă a lui Ignat, dar Zoltan Jakab a mutat inteligent. Fostul selecţioner a adoptat jocul fără portar şi un minut mai târziu, Manya a înscris din unghi, în urma unui contraatac. Lovitura de teatru s-a produs cu patru secunde înaintea finalului, Tamaş egalând de lângă bară după un şut al lui Biro. Autobergamo a pierdut astfel primele puncte din campionat, dar rămâne lider al clasamentului, chiar înaintea derbiului cu Informatica Timişoara, grupare clasată pe locul secund.

Grupă infernală în Elite Round
Devenii şi-au aflat şi adversarii din Elite Round UEFA Futsal Cup, sorţii nefiind favorabili. Aceştia au fost plasaţi în grupa D, care se va juca la Madrid, alături de echipele Inter Movistar, campioana en-titre a Europei, Kairat Almaty, dublă campioană a Europei şi Braga, vicecampioana Portugaliei. Partidele se vor juca între 21 şi 26 noiembrie.
AUTOBERGAMO DEVA 4 (2)
Toniţa – Csoma, Ignat, F. Matei, Paulo Ferreira. Au mai jucat: Stoica, Pînzaru, Obadă, C. Matei (cpt.), Tacot. Antrenor: Marcos Angulo
FUTSAL KLUB ODORHEIU SECUIESC 4 (2)
Grigoraş – L. Szocs, Manya, Szecsi (cpt.), Biro. Au mai jucat: Mate, Csala, Tamaş, Kanya, Hadnagy. Antrenor: Zoltan Jakab
Arbitrii: Daniel Decă (Brăila) – Georgian Ionescu (Buzău)
Au marcat: Csoma (11, 20), Ignat (31), Stoica (37) – Biro (2), Szocs (11), Manya (38), Tamaş (40)
Sala Sporturilor din Deva, spectatori 600
(Ovidiu Mănăstire)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura