Sport

Autobergamo a pierdut acasă cu cei de la CFR Timișoara

În cel de al doilea joc programat du­minică la Sala Sporturilor din Deva, vice­campioana României, Autobergamo a întâlnit formația CFR Timișoara. A fost o partidă deosebit de reușită, cele două echipe oferind un adevărat spec­tacol pentru cei 400 de spectactori aflați în tribune.

Surprinși de lotul oaspeților
Echipa din Timișoara a deschis scorul în minutul 6, prin Ilas și a intrat la ves­tiare la cu acest avantaj minim, deși gazdele au avut pe parcursul primei reprize multe situații de a egala.
Partea secundă a acestei întâlniri a fost una încrâncenată, cu acțiuni bine gândite de ambele părți, a fost egal până la urmă, în minutul 38, după un autogol, mingea fiind deviată în propria poar­tă de chiar antrenorul jucător al timi­șorenilor, Robert Lupu.
Formația oaspete a gestionat mai bine finalul de partidă și, pe fondul unei greșeli a devenilor, a reusit să înscrie pentru victorie, autorul golului fiind Mora Bedova Andres în ultimele se­cunde ale partidei. Scor final Autobergamo Deva – CFR Timișoara 1- 2 și se anunță de pe acum un sezon interesant în prima ligă de fotbal în sală.
„A fost un meci tare, am fost surprinși de lotul lor, nu îl cunoșteam.Trebuie să ne obișnuim și cu înfrângeri, deoarece acum noi nu mai avem lotul din anii trecuți. Asta e! A fost un meci echilibrat, strâns, băieții au dat tot ce s-a putut. Am avut și ghinion, s-a pierdut jocul pe greșeli fantastice la ambele goluri. Goluri de portar, le-am reproșat acest lucru ambilor portari. Mergem mai departe, vedem ce o să fie, obiectivul nostru este să fim între primele patru echipe din campionat, adică o calificare în play-off. În iarnă , dacă ajungem între primele patru formații vom aduce și doi sau trei jucători sud americani”, a de­cla­rat Dorin Popa, președintele grupării devene.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura