Controale în Piaţa Centrală din Deva
Prefectul judeţului, Sorin Vasilescu, a anunţat, ieri, la întâlnirea săptămânală cu jurnaliştii, că reprezentanţi ai Gărzii Financiare Hunedoara au efectuat
Citește mai multPrefectul judeţului, Sorin Vasilescu, a anunţat, ieri, la întâlnirea săptămânală cu jurnaliştii, că reprezentanţi ai Gărzii Financiare Hunedoara au efectuat
Citește mai multDirectorul executiv al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Hunedoara, Marcel Socol (foto), a declarat, ieri, că pentru
Citește mai multEchipa de rugby Ştiinţa Petroşani va lua startul în noua ediţie a Diviziei Naţionale de seniori, al doilea eşalon valoric
Citește mai multCu datorii către majoritatea jucătorilor şi cu incertitudine maximă în privinţa viitorului, echipa patronată de Alin Simota şi-a amânat reunirea
Citește mai multDosarul în care fosta conducere a Primăriei Hunedoara a fost condamnată la închisoare a ajuns pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde va fi judecat recursul declarat de către inculpaţi. Primul termen în proces va avea loc în data de 14 martie.
Citește mai multConform surselor din rândul furnizorilor asiatici ai companiei, Apple lucrează la un nou produs care ar putea să înlocuiască smartphone-urile, un computer-ceas cu ecran de 1,5 inci (3,8 centimetri).
Citește mai multAleşii locali din municipiul Hunedoara au stabilit, în premieră, criteriile pentru repartiţia locuinţelor de necesitate acordate cu chirie din fondul locativ. Până acum, aceste locuinţe nu au fost supuse criteriilor de repartiţie, fiind nevoie să se ia o hotărâre în acest sens.
Citește mai multÎn 17 ianuarie, la Tribunalul Bucureşti, va avea loc primul termen în acţiunea juridică „Obligaţia de a face“, privitoare la „privatizarea frauduloasă a SC Siderurgica Hunedoara, în 28.10. 2003, de către guvernul condus de Adrian Năstase şi neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către «investitorul strategic» LNM/ArcelorMittal Hunedoara-AMH”.
Citește mai multO femeie de 42 de ani, din municipiul Vulcan, a ajuns la spital, după ce, din cauza alcoolului şi vitezei, a derapat şi a lovit un cap de pod.
Citește mai multAutorii jafului armat, Sandor Varga şi Emese Turi (foto), comis în decembrie 2007 la o casă de amanet din municipiul
Citește mai multAlin Simota, finanţator Jiul Petroşani Pentru că, deşi a promis că nu vor mai fi probleme cu echipa de fotbal
Citește mai multVictor Stoica, primarul comunei Pui Pentru că, după ce a încheiat anul 2012 cu rezultate benefice pentru comunitate, a început
Citește mai multDupă mai bine de şase luni petrecute în arest, poliţistul Adrian Sucilă (foto), implicat în scandalul sexual din Valea Jiului, a fost lăsat în libertate. Decizia magistraţilor este definitivă şi irevocabilă.
Citește mai multGimnasta Raluca Haidu (foto), de la CNS CSS „Cetate” Deva, a fost desemnată drept sportiva anului 2012 în judeţul Hunedoara şi de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret.
Citește mai multMaximilian Gânju Doi campioni se vor lupta marţi într-o întrecere nemaiîntâlnită, în Staţiunea Straja, din Lupeni. Un schior va încerca
Citește mai multPotrivit comunicatului Primăriei Hunedoara, orarul de funcționare al Patinoarului din municipiu de pe Cerna a fost modificat începând de astăzi,
Citește mai multOperatorul de apă potabilă şi canal din regiunea Valea Jiului produce energie electrică pe care o vinde pe bursă.
Citește mai multA încălcat flagrant legea şi a scăpat basma curată, deşi un poliţist vigilent a vrut să o aplice fără regrete.
Citește mai multOmul de afaceri din Valea Jiului, Alin Simota, finanţatorul echipei de fotbal Jiul şi patron al mai multor firme, fost consilier judeţean, actual consilier municipal, este reprezentantul Consiliului Local Petroşani într-o asociere făcută între administraţia locală şi firma care se ocupă de dezvoltarea Parângului.
Citește mai multŞahiştii juniori Cristian Crăciun, Teofil Pîrlea, Andrei Maschio, Luana Aimee Ghicioi, Daniel Berindei, Karla Topolniceanu, Flavius Ignat şi Sebastian Hogea, toţi de la CSM Petroşani, sunt câştigătorii turneului dotat cu „Trofeului Anului 2013” şi probabil, viitorii campioni naţionali ai clubului din Valea Jiului.
Citește mai mult