Sport

Australienii l-au expulzat pe cel mai bun tenismen

Judecătorii au respins ieri ultimul apel al tenismenului sârb Novak Djokovic (foto) pentru anularea deciziei de a i se suspenda viza de intrare în Australia. Decizia instan­ței înseamnă că viza lui Novak Djokovic a fost anulată și că va fi expulzat din Australia. Sportivul sârb nu va avea voie timp de trei ani să intre în Australia, decât în anumite circumstanțe.

„Neliniște publică”
ieri, instanța a menținut decizia minis­trului imigrației din Australia, Alex Hawke, de a i se anula viza pe motiv că prezența lui Djokovic în Australia ar putea reprezenta un risc de ”neliniște publică”, având în ve­dere că este ”un talisman al mișcării anti-vaccin”.
Judecătorul James Allsop a anunțat că instanța a respins cu unanimitate con­tes­tația lui Djokovic, sportivul trebuind să plă­tească costurile, însă a explicat că decizia nu a judecat ”meritul sau înțelepciunea de­ciziei” ministrului, ci dacă era atât de ira­țională încât să fie ilegală.

Reacția tenismenului
„Aș dori să fac o scurtă declarație pentru a comenta decizia de astăzi a Curții. Îmi voi oferi ceva timp să mă odihnesc și să mă recuperez, înainte de a face alte comentarii pe această temă în afara acestuia.
Sunt extrem de dezamăgit de hotă­rârea Curții de a respinge cererea mea de revizuire judiciară a de­ciziei ministrului de a-mi anula viza, ceea ce înseam­nă că nu pot rămâne în Australia și nu pot par­ti­cipa la Australian Open.
Respect decizia Curții și voi coopera cu auto­ri­tă­țile competente în legă­tură cu plecarea mea din țară.
Mă simt deranjat de fap­tul că atenția publică în ul­ti­mele săptămâni s-a con­cen­trat asupra mea și sper că de acum ne putem îndrepta cu toții asupra jocului și turneului pe care îl iubesc. Aș dori să le urez jucătorilor, ofi­cialilor turneului, personalului, volun­ta­rilor și fanilor toate cele bune.
În sfârșit, aș dori să mulțumesc familiei mele, prietenilor, echipei, suporterilor, fa­nilor și fraților mei sârbi pentru sprijinul lor. Toți ați fost o mare sursă de putere pentru mine”, a comunicat Novak Djokovici, pe contul său de Twitter.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura