ActualitatePolitica si administratie

Au trecut trei decenii în care spațiile de cazare din zona Nucșoara-Cârnic au stat fără curent. Administrația județeană și conducerea locală au rezolvat problema: au repus în circuit o rețea de alimentare cu energie electrică

Magdalena Șerban

În baza unui program investițional în cuan­tum de circa 870.000 de lei, susținut de Consiliul Județean Hunedoara în asociere cu administrația comunei Sălașu de Sus, a fost posibilă reabilitarea și racordarea la rețea a vechii Linii Electrice Aeriene (LEA) Nucșoara-Cârnic. Vineri, președintele CJ Hunedoara – Laurențiu Nistor, admi­nis­tratorul public al județului – Costel Avram, deputatul Ilie Toma, primarul locului – Ioan Vlad și reprezentanți ai societății care a proiectat și executat lucrările au salutat fina­lizarea demersului.

Turism, dar în beznă
Anual, mii de vizitatori ajung în Parcul Na­ţional Retezat, un ţinut întins pe 40.000 de hectare. Deși foarte căutată pentru arealul ofertant din punct de vedere turistic, dezvol­ta­rea zonei Cârnic era împiedicată de lipsa unei utilități firești pentru secolul în care trăim: curentul electric. „De 30 de ani nu a fost cu­rent. Nu credeam că se mai rezolvă, vreodată. Cu ajutorul Consiliului Județean și al primăriei, acum avem curent. Mulțumim tuturor fac­to­rilor care au contribuit. Seara, lămpile stradale luminează camping-ul, fiind foarte frumos. Putem folosi aparate. Numărul turiștilor e în creștere, în recenta minivacanță venind mulți cu corturi și rulote. Chiar aveam nevoie de curent. Ne făceam de rușine. Vin turiști din co­mu­nitatea europeană (cele 80 de lacuri sunt o atracție). Ne-am descurcat cu generatoare, lămpașe, baterii externe, etc. La fel ca pe vremuri. Chiar zilele acestea ne gândeam să luăm niște aparate pentru fizioterapie, de când cu energia electrică”, a subliniat Ioan Lasconi, proprietar de popas. „Dezvoltarea tu­rismului și asigurarea unor condiții primitoare pentru turiștii care ajung în județul Hunedoara se numără printre prioritățile mele. Iar faptele vorbesc de la sine. Fiind principala poartă de acces în Masivul Retezat și, implicit, în Parcul Național Retezat, ne-am străduit se investim atât în infrastructura rutieră, cât și în cea de utilități. Drumul județean 667A Ohaba de sub Piatră-Nucșoara-Cârnic este modernizat oferind un acces facil, iar acum vechea linie de ali­mentare cu energie electrică a fost reabi­li­tată și racordată la rețeaua de distribuție. Efortul financiar al Consiliului Județean Hunedoara, care a asigurat 90 la sută din suma necesară reparațiilor, a fost consi­de­rabil, dar a meritat fiecare leu cheltuit”, a declarat președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.

Se poate extinde
„Se asigură și iluminatul public (pe bază de leduri, deci în sistem performant, cu consum redus), totul fiind dimen­sionat corespunzător. Actual­men­te, capacitatea trans­for­ma­torului e de 100 kVA și se poate mări până la 250 kVA. S-a prevăzut ca în aval să se mai poată monta încă 5 posturi de transformare. E o opor­­tu­nitate foarte mare pen­tru zona aceasta, dând viață tu­ris­mului. E o poartă de intrare. În­tre­gul demers a durat circa 5 luni. Lun­gimea rețelei e de 6,3 kilometri, ea fiind funcțională până în 1993. (…) Există posi­bi­litatea de extindere ulterioară și se poate mări capacitatea pos­tului de transformare. La momentul de față, acest transformator poate să susțină 15 cabane, fără probleme. Acum sunt 7”, a pre­cizat Liviu Marcel Isăconi, ad­ministratorul Linial Electric Deva, societatea care a fost pro­iectantul și executantul pro­gra­mului de repunere în funcție a rețelei elec­trice. De subliniat că reparațiile au însemnat înlocuirea stâlpilor crăpați, a lanțurilor de izolatoare și/sau izolatori CTS lipsă, repararea fundațiilor la stâlpii cu fundații incomplete, montarea con­ductoarelor lipsă, precum și a altor echi­pamente tehnice necesare bunei func­ționări. „De cel puțin 16-17 ani, alimen­tarea cu ener­gie electrică a acestor cabane s-a făcut pe bază de generatoare și alte surse improvizate. Este o zonă frumoasă, cu potențial major de dezvoltare, fiind necesar să aducem un minimum de confort. Mai precis, am rezolvat linia electrică și as­faltul, până într-un punct. Mai sunt de asfaltat în jur la 3 kilometri. Împreună cu Con­siliul Județean Hunedoara, care a fost motorul financiar, am reușit să acti­văm această linie. Fără dânșii nu puteam, cos­turile fiind considerabile. Mulțumim nu doar pentru înțelegere, ci pentru întregul sprijin”, a transmis primarul din Sălașu de Sus, Ioan Vlad.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura