Actualitate

Au spart bancomatele mai uşor decât ar fi deschis un lacăt

Doi vulcăneni, ajutaţi de un individ din Bistriţa, au reuşit să spargă cel puţin 13 bancomate ale unor bănci. Aceştia au descoperit că aparatele sunt la fel de vulnerabile ca o banală încuietoare şi se foloseau de o simplă şurubelniţă, un patent şi o sârmă îndoită la capăt.
Aurel Stănescu zis ”Diamant” (60 de ani) a fost arestat preventiv pentru furt calificat şi tentativă, după ce a fost prins alături de un tânăr de 27 de ani, Moise Ţală (ambii fiind din Vulcan), că au forţat cel puţin 13 bancomate din Craiova, Filiaşi, Sebeş, dar şi de pe raza judeţului Gorj. Un al treilea complice, Daniel Codreanu (21 de ani), se află şi el după gratii.
Indivizii au fost trimişi în judecată pentru infracţiunea de furt calificat iar dosarul se află pe rolul Tribunalului Dolj. Până în acest moment, şapte unităţi bancare s-au declarat prejudiciate de grupare, însă şansele de a recupera din daune sunt extrem de mici. Capul grupării de spărgători, Aurel Stănescu, abia a scăpat din puşcărie după ce a executat o parte din condamnarea de doi ani şi jumătate pe care o primise tot pentru spargerea unor ATM-uri bancare din Petroşani. În urma periplului prin ţară, cei trei indivizi au reuşit să fure câteva mii de lei din automatele băncilor. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura