Sport

Au fost victorioși în primul meci de play-off!

Play-off-ul Ligii I de fotbal în sală, cu cele patru formații calificate după sezonul regulat, a programat chiar la debut un duel la Timișoara. Turul fazei superioare se joacă pe parcursul lunii martie, iar returul la final de aprilie și început de mai.

Pe locul doi
CFR Timișoara și CSM Deva au fost față în față încă din prima etapă a fazei play-off din campionatul Ligii naționale de fotbal în sală. Cele două rivale regionale s-au întâlnit la Timișoara. Feroviarii au terminat sezonul regular pe poziția a doua, cu 43 de puncte, iar devenii o treaptă mai jos, cu 39 de punc­te. Până la momentul acestei întâl­niri, cei de la CFR Timișoara au câș­t­igat patru din cele șase puncte posi­bile ale disputelor directe, cu victorie la Deva, scor 3-2, respectiv cu remiză la Timișoara 2-2.

A speculat o neatenție
În jocul disputat luni seara, timișo­renii au deschis scorul foarte repede, prin Nemițeanu, dar CSM Deva a egalat un minut mai târziu prin Nastai. Apo,i gazdele au înscris din nou prin George David, care a speculat o neatenție a jucătorilor deveni. Până la finalul primei reprize, devenii au avut mai multe ocazii de a restabili egalitatea, dar gaz­dele au gestionat bine situația și au intrat la vestiare cu un avantaj la limită.
Pe parcursul celei de a doua reprize, devenii au făcut un joc mai bun, cu un pressing total la poarta celor de la CFR Timișoara. În minutul 35, vor restabili egalitatea prin Fernando Dobre și, apoi, vor prelua conducerea prin Denis Ramic care va marca cel de al treilea gol al formației din Deva. CSM Deva, echipă pregătită de tehnicianul portu­ghez Roger Felipe Gouveia Augusto, a câștigat cu 3 -2 și se apropie la un punct de CFR Timișoara în lupta pen­tru calificarea în finala campionatului.

A pierdut
În cealaltă partidă din play-off, CS United Galați a câștigat jocul cu ocu­panta locului patru din clasament, FK Odorheiu Secuiesc, cu scorul de 5-2 (la pauză 1-0). În play-out, cea de a doua echipă din Deva, ACS West, a jucat și a pierdut cu 2-1 (la pauză 2-1) partida din deplasare de la Mausoleul Mărășești.
Următoarea etapă este programată în 16 martie de la ora 18.00, când CSM Deva va evolua tot în deplasare pe te­renul celor de la Futsal Klub Odorheiu Secuiesc, iar ACS West joacă acasă, în 17 martie, de la ora 17.00, cu CS Luceafărul Buzău.

Tragerea la sorți
Să mai notăm că luni s-a efectuat la București tragerea la sorți pentru stabilirea meciurilor din semifinalele turneului Final Four din Cupa României de fotbal în sală. Gazda turneului final, CFR Timișoara, va juca pentru un loc în finală cu Mausoleul Mărășești. Cealaltă formație calificată în turneul final, CSM Deva, are parte de un meci aparent mai dificil, cu Sepsi SIC Sfântu Gheorghe. Turneul Final Four al Cupei României se va desfășura la sala „Constantin Jude” din Timișoara, în perioada 2-3 aprilie.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura