Sport

Au fãcut valuri la „Cupa Arena”

Ciprian Marinuţ

Înotătorii de la CSS Hunedoara au interpretat „rolul delfinilor” la galonata competiţie internaţională „Cupa Arena”, desfăşurată în Ungaria, cucerind nouă medalii. Alexandru Ancuţa, câştigător a patru medalii, a obţinut titlul de cel mai bun înotător la categoria 17 ani, iar Alexandru Bădeaţă, care a cucerit două medalii, a fost pe locul trei în ierarhia generală a sportivilor de 15 ani.

Bilanţ peste aşteptări
Sportivii antrenaţi de Anca Băjan şi-au învins emoţiile şi au reuşit un palmares excelent la a treia participare la puternica întrecere „Cupa Arena”, desfăşurată la finalul săptămânii, la Hajdúszoboszló. Cinci dintre cei 10 sportivi hunedoreni care au luat startul în acest concurs internaţional de cinci stele au reuşit să urce pe podium şi au scos un bilanţ de nouă medalii. „Nu ne aşteptam în nici un caz la un palmares atât de bun, întrucât competiţia a fost una de top. La start, au fost prezenţi 519 sportivi, de la 39 de cluburi din 10 ţări, printre care Ungaria, Serbia, Polonia, Rusia, Slovenia, România şi Slovacia. Cu o pregătire bună, cu mai mult curaj decât de obicei şi cu un dram de ambiţie în plus, dat de reputaţia adversarilor, sportivii noştri s-au autodepăşit. Au reuşit timpi mult mai buni decât până acum şi au cucerit nouă medalii. E un pas imens înainte, având în vedere că la prima participare au fost doar pe lângă podium, iar la a doua, s-au cucerit numai trei medalii”, a spus antrenoarea Anca Băjan.

Sportiv de excepţie
Vedeta delegaţiei hunedorene a fost Alexandru Ancuţa. Talentatul înotător de 17 ani şi-a adjudecat trei medalii de aur în probele de 100 de metri fluture, spate şi bras şi o medalie de argint în cursa de 100 de metri bras. Cu aceste rezultate aproape perfecte, raportate la tabela internaţională de
punctaj, Ancuţa a cucerit trofeul acordat celui mai bun sportiv de la categoria sa de vârstă. „E un înotător foarte talentat şi valoros. A făcut un concurs extraordinar, pentru că a început să înţeleagă şi să respecte sfaturile   antrenorilor”, a spus Anca Băjan. Un bilanţ foarte bun a reuşit şi Alexandru Bădeaţă, la categoria 15 ani. Acesta a adus acasă medalia de aur de la 100 de metri bras şi o medalie de bronz la 100 de metri spate, clasându-se pe locul trei în ierarhia generală de la categoria sa de vârstă. Palmaresul clubului din Hunedoara a fost completat de medaliile cucerite de Ancuţa Păiuş (12 ani, aur la 100 de metri bras), Adelina Buzdugan (15 ani, argint la 100 de metri bras) şi Cristian Rizan (17 ani, bronz la 100 de metri bras). Clubul CSS Hunedoara a achitat doar transportul sportivilor până în Ungaria, iar cheltuielile cu cazarea, masa şi taxa de concurs au fost suportate de părinţii înotătorilor.

Rezultate tehnice:
100 m liber băieţi: Alexandru Ancuţa (17 ani) – locul 1, Cristian Rizan (17 ani) – locul 4; Daniel Scurtu (18 ani) – locul 6; Alexandru Bădeaţă (15 ani) – locul 9.
100 m bras băieţi: Alexandru Bădeaţă (15 ani) – locul 1; Alexandru Ancuţa (17 ani) – locul 2; Cristian Rizan (17 ani) – locul 3; Daniel Scurtu (18 ani) – locul 5.
100 m bras fete: Ancuţa Păiuş (12 ani) – locul 1; Adelina Buzdugan (15 ani) – locul 2; Denisa Ilucaă (13 ani) – locul 5.
100 m spate fete: Ancuţa Păiuş (12 ani) – locul 6; Denisa Ilucă (13 ani) – locul 6.
100 m spate băieţi: Alexandru Ancuţa (17 ani) – locul 1; Cristian Rizan (17 ani) – locul 3; Alexandru Bădeaţă (15 ani) – locul 3; Daniel Scurtu (18 ani) – locul 5).
100 m fluture băieţi: Alexandru Ancuţa (17 ani) – locul 1; Alexandru Bădeaţă (15 ani) – locul 4.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura