Actualitate

Au avut loc 100 de percheziţii într-un dosar în care se aduceau arme din Spania prin curieri

Polițiștii au descins în 100 de locații, ieri dimineață, într-un dosar ce vizează nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și contrabandă calificată. Polițiști din cadrul structurilor de arme, explozivi și substanțe periculoase, sprijiniți de alte structuri cu atribuții pe linia poliției judiciare, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.G.P.R., au pus în exe­cu­tare 100 de mandate de percheziție domiciliară.

Fără autorizații
Perchezițiile au avut loc la: Suceava (4), Alba Iulia (2), Argeș (2), Arad (3), Bacău (6), Bihor (1), Bistrița-Năsăud (11), Brăila (2), Botoșani (2), București (1), Brașov (2), Cluj (3), Călărași (1), Caraș-Severin (2), Constanța (3), Dâmbovița (1), Dolj (7), Galați (1), Giurgiu (1), Gorj ( 3), Hunedoara ( 4), Ialomița (1), Iași (1), Mehedinți (1), Maramureș (4), Mureș (1), Neamț ( 4), Olt (3), Prahova (1), Sibiu (3), Timișoara (9), Teleorman (1), Vâlcea (4), Vrancea (1), Vaslui (4), la persoane bănuite de ne­res­pectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă.
Din cercetări, a reieșit că o persoană ar fi importat prin curierat, de pe teritoriul Spaniei, arme și muniție supuse au­to­rizării. Ulterior, armele și muniția au fost vân­dute ilegal, fără autorizațiile ne­ce­sare, către 105 persoane domiciliate în mai multe județe, inclusiv Suceava. Cumpărătorii au plătit sume importante pentru marfa de contrabandă. Au fost ridicate în urma perchezițiilor mai multe probe la dosar: puști, pistoale, cartușe și alice, toate procurate de pe piața neagră.
Activitățile în dosar au fost realizate de cei de la Direcția Arme, Explozivi și Subs­tanțe Periculoase, cu implicarea po­li­țiștilor din cadrul structurilor arme, ex­plozivi și substanțe periculoase, ordine publică, investigarea criminalității eco­no­mice, investigații criminale, criminalistică și acțiuni speciale, beneficiind și de spri­jinul structurilor teritoriale de jandarmi.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura