Atragerea de fonduri europene asigură Primăriei municipiului Hunedoara cel mai mare buget dintre toate UAT-urile judeţului, pentru al patrulea an consecutiv

Adriana Năstase
Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli supus dezbaterii publice de către Primăria Municipiului Hunedoara prevede cheltuieli în valoare totală de 402.462.940 lei (peste 82 de milioane de euro, la cursul leu – euro actual). Trei sferturi din sumă vor fi în­dreptate spre investiţii. Cea mai mare parte a veniturilor provine din fonduri europene, prin intermediul proiectelor pentru care mu­nicipalitatea a reuşit să obţină finanţări nerambursabile.
Bugetul local previzionat pentru 2021 se află la un nivel situat peste 400 de milioane de lei, chiar dacă Legea Bugetului de Stat pentru anul 2021 a însemnat pentru mu­nicipiul Hunedoara o diminuare a veni­turilor cu 11,5 milioane de lei (mai puţin cu 4 milioane de lei din cota defalcată din impo­zitul pe venit şi mai puţin cu apro­ximativ 7,5 milioane de lei în ce priveşte alo­cările des­tinate plăţii indem­nizaţiilor desti­nate persoanelor cu han­di­cap şi însoţitorilor acestora – diminuări decise de Gu­vern şi Parlament).
Astfel municipiul Hunedoara rămâne pe primul loc în judeţ la acest capitol, poziţie pe care a „urcat”, pentru prima oară în perioada post-decembristă, în anul 2018.
Cea mai mare parte a veniturilor o reprezintă finanţările europene pentru cele 21 de proiecte pe care Primăria Hunedoara le are în implementare, în sumă de 274.073.980 lei. Veniturile din taxele şi im­pozitele locale previzionate sunt în valoare de 31.185.580 lei, iar cotele defalcate din TVA şi impozitul pe venit sunt în valoare de 55.164.000 lei. Sumele dedicate salariilor personalului din învăţământ şi indemni­za­ţiilor cuvenite persoanelor cu handicap şi însoţitorilor acestora (sume virate de la bugetul de stat) sunt în valoare de 22.421.000 lei.
Cu o astfel de structură a veniturilor, în mod normal şi natural, cea mai mare pon­dere din bugetul de cheltuieli o re­pre­zintă in­vestiţiile: 74,75 la sută din sumă, adică peste 300 de milioane de lei vor fi alocaţi ca­pi­to­lului „dez­vol­tare – in­ves­tiţii” (fiind vorba mai ales despre fonduri euro­pene, dar şi pro­iecte PNDL II la care se adaugă fonduri de la bugetul local).
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobo­uţanu (medalion), atrage atenţia asupra faptului că angajamen­tele muni­cipalităţii şi nevoile oraşului fac obligatorie îndreptarea unui procentaj ridicat din buget spre investiţii.
„Am avut 22 de proiecte europene. Unul, în valoare de 2,5 milioane de lei, s-a finalizat anul trecut. Este vorba despre un proiect pentru digitalizarea administraţiei publice locale din Hunedoara. Mai sunt 21 de pro­iecte aflate în diferite faze de implementare. Valoarea totală a acestor proiecte, pentru care s-au semnat contracte de finanţare în ultimii doi, trei ani, este de aproximativ 72 de milioane de euro. Cu 10 ani în urmă, în 2011, întregul buget al municipiului Hune­doara era de doar 22 de milioane de euro.
Ne deranjează diminuarea de aproape 12 milioane de lei provocată de deciziile luate la nivel central, dar, deocamdată, nu avem încotro, trebuie să facem economii şi să găsim soluţii, atât pentru nevoile curente ale oraşului, cât şi pentru cofinanţarea pro­iectelor europene pe care le avem în derulare. În 2016, în primul meu an de mandat, când anunţam că 39 la sută din buget va merge spre investiţii, mi se spunea că visez frumos sau că procentajul este prea mare şi se susţinea că, mai mult de atât, nu se poate. An de an, ponderea investiţiilor în bugetul total al Primăriei a crescut, iar în ultimii trei ani s-a situat în jurul aceluiaşi nivel de 74 – 75 la sută. Doar prin investiţii putem să dezvoltăm oraşul şi să răspundem aşteptărilor pe care hunedorenii le au de la noi”, adaugă primarul Dan Bobouţanu.
Proiectul de buget pe anul 2021 poate fi consultat pe site-ul Primăriei municipiului Hunedoara: www.primariahunedoara.ro la secţiunea „Transparenţă decizională”.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Vasilică Potecă: Cred că se vor face paşi importanţi pentru o reformă adevărată în administraţia publică

Senatorul PNL de Hunedoara, Vasilică Potecă (foto), membru în Comisia eco­no­mică, industrii şi servicii şi în Comisia pentru administraţie publică

Președintele CIO, Thomas Bach, este optimist

Aflat într-o vizită la Atena pentru a participa la o ceremonie cu ocazia inaugurării noii iluminări a Stadionului Panatheanic, arena

FOTBAL. Conceptul medical pentru Euro 2020 a fost prezentat la București

O delegație de la Venue Management, entitate care gestionează activităţile care se vor desfăşoară la Arena Națională pe perioada  Euro 2020,

Închide