<

Atletism. Campionatele Balcanice de Seniori la Cluj Napoca

16 septembrie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Asociaţia Balcanică a Federaţiilor de Atletism, în co­la­borare cu Federaţia Română de Atletism, organizează sâm­bătă şi duminică, întrecerile unei noi ediţii a Cam­pio­natelor Balcanice de Atletism pentru seniori. Competiţia va avea loc pe Cluj Arena, din municipiul transilvănean.
Un scurt istoric al acestor competiţii e bine venit pentru cititori.Competitiile balcanice în aer liber, probe de stadion, pentru seniori, au demarat în anul 1929, la Atena, cu o ediţie experimentală. Până la jumatatea ultimului deceniu al secolului XX, concursurile destinate exclusiv atleţilor din arealul geografic respectiv s-au numit „Jocuri Balcanice”, primind ulterior titulatura de „Campionate Balcanice”. La Istanbul (1940), s-a disputat ultima competiţie înaintea celui de-al doilea Razboi Mondial. Întrecerile s-au reluat în 1946 (Tirana-Albania) şi la Bucureşti (1947), dar au fost neo­ficiale. La masculin, primul concurs oficial s-a con­su­mat în anul 1953, la Atena. Cu toate că au fost incluse în programul de la Tirana şi Bucuresti, competiţiile adresate atletelor au fost oficializate de abia în anul 1957.
Ne aflăm, acum, în faţa ediţiei cu numărul 73 a Cam­pionatelor Balcanice în aer liber rezervate seniorilor, la general, a 59-a, la feminin. România a găzduit, de-a lungul vremii, 9 ediţii: 1937, 1947 – ed. Neoficială, 1959, 1964, 1970, 1975, 1983 şi 2002, toate la Bucureşti, 2014, 2015 şi 2016, la Piteşti.
Organizatorul acestor întreceri este ABAF (Asociaţia Balcanică a Federaţiilor de Atletism) care numără la aceas­tă oră, 21 de membri: Albania, Armenia, Austria, Azer­baidjan, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Cipru, Croaţia, Georgia, Grecia, Israel, Kosovo, Macedonia, Moldova, Muntenegru, România, Slovenia, Serbia, San Marino, Turcia, Ucraina. Se urmăreşte prin acest gen de competiţii promovarea sportului, culturii, relaţionarea între diferitele naţiuni, schimbul de idei şi, până la urmă, păstrarea păcii şi stabilităţii în zonă.
Începând din 2013, câştigătorii Campionatelor Balca­nice sunt selectionaţi într-o reprezentativă ABAF, care este invitată să participe la un meeting internaţional pe echipe, extrem de puternic, organizat de către Federatia Franceză de Atletism, numit DecaNation. De asemenea, începând cu anul 2011, ABAF a organizat Gale Festive pentru premierea atleţilor de top din acest areal geografic.
La ediţia din acest an România va participa cu o dele­gaţie numeroasă alcătuită din 36 de sportivi şi 21 de oficiali. Din această delegaţie face parte şi atleta legi­timată la LPS Cetate Deva, multipla campioană naţională Florentina Marincu Iuşco (foto), care va evolua în probele de săritura în lungime şi triplusalt, ea fiind însoţită de an­tre­norul Nicolae Alexe. De asemenea va fi prezent la aceas­tă competiţie şi săritorul cu prăjina, campionul na’io­nal Răzvan Andrei Deliu, legitimat la SCM Deva.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Lupte pe plajă. Medalii pentru luptătorii din Petroşani

La recentele întreceri din cadrul Campionatul Naţional In­di­vidual de lupte pe plajă pentru juniori desfăşurate la Costineşti, sportivii legitimaţi la...

Manualele școlare dedicate elevilor din clasa a 2 a

Manualele școlare reprezintă un sprijin real pentru educația copiilor de orice vârstă. Toată gama de manuale clasa 2 aprobată de Ministerul...

Comunicat de presă

Închide