Comunitate

Astăzi vor fi afişate rezultatele la Bac

04 bacalaureatNatalia Bumbac

Astăzi, cei peste 1.300 de candidaţi din judeţ,  înscrişi pentru examenul de Bacalaureat din toamnă, vor afla rezultatele la probele scrise. Sesiunea a doua de anul acesta s-a încheiat vineri, 29 august, cu ultima probă la alegere a profilului şi specializării. La această probă s-au înscris 798 de absolvenţi de liceu, iar majoritatea candidaţilor au ales ca materie de examen biologia.
Printre cei care s-au înscris la acestă ediţie a examenului maturităţii se numără absolvenţii de liceu de anul acesta care nu au promovat la prima sesiune, dar şi absolvenţi ai promoţiilor anterioare. Unii dintre ei se află la a patra încercare, iar alţii au revenit în sălile de examen pentru a-şi testa cunoştinţele obţinute în timpul liceului pe care l-au absolvit cu zece sau poate chiar mai mulţi ani în urmă.
Profesorii hunedoreni au făcut eforturi suplimentare, organizând pe perioada verii meditaţii gratuite pentru toate materiile din care se dau examenele de Bac. Dacă au dat roade astfel de pregătiri şi dacă cei care au ratat examenul de la primele încercări au venit mai pregătiţi acum, vom afla chiar în această dimineaţă. Potrivit regulamentului de desfăşurare al examenului, rezultatele vor fi afişate la fiecare centru unde s-au ţinut probele până în ora 12.00. Între orele 12.00 şi 16.00, candidaţii nemulţumiţi de notele obţinute vor putea depune contestaţii. Rezultatele finale în urma recorectării lucrărilor vor fi afişate în data de 4 septembrie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura