Politica si administratie

Asociere pentru ecologizarea platformei de la Călan

Carmen Cosman

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara au aprobat încheierea unui parteneriat cu administraţia publică din Călan, în vederea implementării proiectului de reabilitare a sitului industrial de pe fosta platformă industrială a oraşului.

Suprafaţă de peste 40 de hectare
Oficialii de la CJ Hunedoara speră să obţină finanţare nerambursabilă pentru acest proiect, prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local, Domeniul de intervenţie 4.2 – Reabilitarea siturilor industriale poluate şi neutilizate şi pregătirea pentru noi activităţi. Aşa că, asocierea era absolut necesară, în vederea depunerii proiectului pentru finanţare. De asemenea, CJ Hunedoara avea nevoie să cuprindă în buget partea de cofinanţare care îi va reveni, în cazul în care proiectul va fi selectat pentru finanţare. Proiectul urmăreşte reintroducerea sitului industrial din localitate în suprafaţă de 41,5 ha în circuitul economic, prin depoluare, curăţare şi reabilitare, pentru a putea fi transformat într-o structură de sprijinire a afacerilor. Conform proiectului tehnic, lucrarea va avea două faze: reabilitarea sitului poluat, în care vor fi decontaminate terenurile, vor fi demolate clădirile şi plantate terenurile iar a doua fază vizează pregătirea sitului poluat pentru noi activităţi, în care vor fi construite clădiri pentru activităţi de producţie şi prestări servicii, infrastructura rutieră din interiorul structurii de afaceri şi vor fi create condiţii pentru accesul la toate utilităţile de bază.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura