ActualitateFlash

Asociaţia Salvital a ajuns la fundul sacului

Sorina Popa

Paramedicii de la Asociaţia Salvital riscă să nu îşi mai poată continua activitatea în anul viitor, din cauză că nu mai au bani. Petru Mărginean (foto), preşedinte-director al Asociaţiei Salvital, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că a făcut nenumărate adrese către Consiliul Judeţean, de luni de zile, pentru a lămuri situaţia. Numai că a rămas doar cu promisiuni.

Nu mai pot continua în aceste condiţii
”Am cerut celor de la Consiliul Judeţean să majoreze contribuţia de la 3 lei/locuitor la 5 lei/locuitor. De ce am solicitat acest lucru? Bugetul estimativ al asociaţiei noastre pentru anul 2019 este de aproximativ trei milioane de lei, în timp ce cheltuielile cu personalul sunt de 5,5 milioane de lei, la care se adaugă cheltuieli administrative. Situaţia financiară a asociaţiei a fost prezentată şi s-a sublinitat faptul că o susţinere financiară insuficientă va conduce la imposibilitatea continuării activităţii şi, implicit, va afecta desfăşurarea Serviciului SMURD din judeţ. Am reuşit, până în prezent să funcţionăm normal, datorită sumelor recuperate de la primăriile care s-au retras din asociaţie, dar pe care le-am acţionat în instanţă şi am câştigat. Estimăm că la finele acestui an nu vom mai dispune de resurse financiare care să acopere diferenţele necesare pentru cheltuielile salariale. De aceea, am solicitat sprijin de la judeţ. Mi s-a spus în august că vom primi mai mulţi bani. Apoi, mi s-a promis în septembrie, dar nici în luna aceasta nu s-a rezolvat. Suntem minţiţi în fiecare lună că primim ajutor. Este vorba de 90 de oameni care riscă să-şi piardă locurile de muncă, dar mai mult, hunedorenii vor pierde, pentru că paramedicii luptă pentru salvarea de vieţi omeneşti”, a declarat Petru Mărginean, preşedinte-director al Asociaţiei Salvital, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Hunedoara.

Peste 12 ani de misiuni
Într-o scrisoare de recomandare, secretarul de stat Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Sănătăţii, susţine că ”cei 84 de paramedici aparţinând Asociaţiei Salvital Hunedoara şi parcul auto format din 8 ambulanţe de tip B şi o autospecială de primă intervenţie, au realizat timp de 12 ani misiuni de salvare alături de serviciile de pompieri profesioniste, cât şi de cele voluntare. De aceea, consider că rolul Asociaţiei Salvital Hunedoara este unul deosebit de important înm mecanismul complex de gestionare a situaţiilor de urgenţă, fără de care activitatea la nivelul judeţului Hunedoara nu ar fi posibilă”.
Mărginean spune că a solicitat şi transformarea Asociaţiei într-un serviciu de utilitate publică, astfel ca finanţarea să fie asigurată direct de la guvern.

”Nu vrem să se piardă locurile de muncă”
Mircea Bobora, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, a afirmat că ”în luna noiembrie vom dezbate propunerea celor de la Salvital. În primul rând, nu dorim să fie afectată activitatea paramedicilor şi, în al doilea rând, nu vrem să se piardă atâtea locuri de muncă”.
Consiliul Judeţean Hunedoara este membru fondator al Asociaţiei Salvital Hunedoara. Un număr de 45 de primării sunt şi ele membre în această asociaţie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura