ActualitateFlash

Aşa ar putea arăta telegondola din Parâng!

Maximilian Gânju

Delegaţia din cadrul municipalităţii Petroşani, care a fost la Innsbruck în Austria, n-a venit chiar cu mâna goală de la târgul expoziţional desfăşurat săptămâna trecută în renumita staţiune de schi.
Echipamentele firmei furnizoare pentru instalaţiile de transport al turiştilor i-a determinat pe edili să-şi facă o părere despre ce au nevoie în Parâng. Cam aşa ar putea arăta telegondola care se va construi în Petroşani (foto) în baza programului guvernamental „Dezvoltarea domeniului schiabil în zona turistică Parâng”. „Acest tip de gondolă ar putea fi folosit în masivul Parâng. Nu a fost luată nici o decizie, pentru că oferta este diversificată, dar această variantă se înscrie bine în ceea ce ne dorim. Avem un dulap plin de documentaţii tehnice şi materiale de prezentare a instalaţiilor de transport, deci, avem de unde alege şi analiza”, a declarat un reprezentant al municipalităţii.
Proiectul de dezvoltare a actualei staţiuni turistice din Parâng, care include amenajarea pârtiilor de schi, construirea unora noi precum şi a telegondolei ori a unui nou telescaun, este estimat la circa 72 de milioane de euro fără TVA, bani provenit de la bugetul de stat. După finalizarea întregului proiect, staţiunea Parâng ar putea să primească zeci de mii de turişti în fiecare sezon de schi şi ar trebui ca industria turismului să devină o activitate de bază în Valea Jiului, înlocuind mineritul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura