Aşa a crezut că e bine să trăiască primii 30 de ani…
…de carieră! (ca să nu se interpreteze).
Să scriu despre Dan Bittman? Toţi o fac. Despre Andrei Gheorghe? Nu ştiu ce. De aceea, m-am bucurat când mi s-a reamintit de intenţia de a scrie despre cineva, şi într-un sens eminamente pozitiv. Oricât ne-ar plăcea, obosim şi noi să tot scriem negativist, aşa încât vă mărturisesc că îmi face plăcere să extrag din generalizări evenimentul concret, palpabil, care descrie omul şi nu riscă să-ţi aducă acuze cum că scrii ca să te pui bine. În acest caz, nici nu am de ce.
Mâine, sâmbătă, 16 ianuarie, la ora 18.00, sala de festivităţi a Liceului de muzică şi arte plastice „Sigismund Toduţă” din Deva va găzdui un astfel de eveniment concret. Ştiu. Liceul merită o sală festivă mai de Doamne-ajută, vedeţi cum alunec în critici? Dar acolo e pianul, singurul pian cu adevărat bun aflat în patrimoniul să-i spun public, din Deva. Oricum, numele evenimentului este inspirat şi mi-a sugerat şi mie titlul editorialului. „Modus vivendi” este, cred eu, un fel de mărturisire de credinţă a cuiva care s-a simţit şi se simte bine în interiorul muzicii. După 30 de ani, îţi poţi permite riscul şi luxul concluziilor, ceea ce de altfel şi face profesoara de pian Doina Ona. Modul său de a trăi a fost unul generos, relativ des întâlnit, relativ puţin mediatizat – cel al mentorului aflat în umbra luminilor rampei, ce îşi contemplă discipolii aflaţi din plin sub luminile rampei. „Modus vivendi” e un eveniment pe care Doina Ona şi-l oferă (îl merită!) şi în acelaşi timp, ni-l oferă cu generozitatea artistului ce evoluează la înălţime chiar şi atunci când pe uşă scrie „intrarea liberă”. Va fi şi de această dată intrarea liberă, vor cânta elevii foarte tineri ai profesoarei Doina Ona, vor cânta elevii avansaţi, dar vor fi prezenţi şi elevii deveniţi la rândul lor mentori la liceul din Deva, la Timişoara sau chiar la facultăţi de muzică.
Am în faţa ochilor programul, vă asigur că va fi un show – în cel mai propriu şi corect sens al cuvântului, prin valoarea elevilor şi a pieselor selectate. Un potpuriu de piese clasice, structurat pe trei părţi, de la care ar trebui să nu lipsească aceia care se plâng că în Deva nu există cultură suficientă şi suficient de diversă (îmi sună şi mie…).
Iar din partea mea şi a redacţiei „Mesagerul hunedorean”, pentru Doina Ona şi liceul „Toduţă”, un bravo din cel ce se aude prin sălile mari de concerte.
Felicitari, domnule Gruian, pentru tema aleasa si pentru scrierea calda !
30 de ani… O viata! O viata dedicata complet, total, definitiv carierei, muzicii, copiilor si chiar parintilor lor ! Cunoscand-o foarte bine pe „eroina” serii de maine, pot spune ca e unul din putinii oameni de langa noi care „radiaza”. Radiaza lumina, caldura, frumusete. Aceasta DOAMNA a lasat TOTUL pe planul doi, in afara carierei. Rar intalnim oameni carora sa le placa ATAT DE MULT meseria lor si s-o si faca ATAT DE PERFECT !Iar recitalul de sambata seara ar trebui sa fie un imbold pentru toti parintii din acest oras – si nu numai, sa-si trimita copiii la Liceul de muzica. Chiar daca nu neaparat pt.o cariera muzicala, concertistica, ci numai pt.motivul ca, urmand o astfel de scoala, copilul va deveni un tanar „aparte”, cu o altfel de structura interioara, mult superioara (ca si cunostinte si ca si disciplina)celorlalti !
Intr-o lume in care lucrurile derizorii si vietile mediocre ne coplesesc, ma plec in fata doamnei Doina Ona, spunandu-i simplu, omeneste : multumesc, doamna, in jurul dv. viata-i mai frumoasa !
In primul rand vreau sa va multumesc ca in toti acesti ani ati fost alaturi de mine si la bine si la rau,ca m-ati sprijinit si m-ati indrumat cu toata dragostea de care poate da dovada o MAMA!Si indraznesc sa spun acest cuvant din simplul motiv ca va iubesc ca pe o mama!Sa stiti ca asha cum un copil are nevoie de o sticluta cu lapte si de mama sa ca sa poata adormi,tot asa am si eu nevoie de dumneavoastra.Va multumesc ca existati si ca m’ati acceptat in marea dumneavoastra familie!
Multumesc lui Dumnezeu ca a avut grija de mine si m-a inzestrat cu aceasta pasiune.Nu stiu cum as fi trait fara ea,fara muzica,fara bucuria dezvaluirii ei,fara sclipirea din ochii elevilor mei,a prietenilor care m-au ajutat sa am puterea de a merge mai departe oricat de greu imi parea.Sunt fericita ca viata mea e frumoasa,ca pot sa vad partea buna a lucrurilor,acum cand multi sunt nefericiti.
Muzica ne-ar face pe multi,mai buni,mai generosi.Incercati!
Draga Doamna Profesoara,am trait alaturi de dumneavoastra cele mai mari bucurii,cele mai mari emotii ,am ras,am plans alaturi de dumneavoastra si de copii colindand lumea la concursuri,olimpiade ,de unde intodeauna ne-am intors cu premii.Acum la ceas aniversar vrem sa va multumim,…sa va multumim din suflet pentru faptul ca suntem parinti fericiti si multumiti sufleteste deoarece fica noastra este profesoara de pian…si ca atunci cand povestim ce face ea cu elevii ei ne amintim ca exact asa faceati si dumneavoastra cand Anda era eleva.La Multi Ani/si cati mai multi elevi.,,MUZICA INOBILEAZA,MAZICA NE FACE MAI BUNI,,
Va multumesc…Doua cuvinte pe care as fi vrut sa vi le rostec de mai multe ori, dar nu am facut-o si imi pare rau caci meritati. Vreau sa va multumesc doamna profesoara pentru ca mi-ati deschis sufletul si mintea pe parcusul acestor ani. Va multumesc pentru ca ati avut rabdare si incredere in mine chiar daca uneori v-am dezamagit. Va doresc inca 30 de ani de activitate pe plan profesional si multa sanatate. Nu voi renunta niciodata la acest dar pe care mi l-ati daruit.. Pasiunea pentru muzica frumoasa.
„Doina Ona”- un nume sonor in acest oras,judet dar si la nivel national. Dar omul si nu profesorul „Ona Doina” poate se intreaba lumea: „cum e?”. E la fel ca la clasa: OM.Pentru ce o putem aprecia? Pentru faptul ca in 30 de ani nu s-a saturat sa iubeasca oamenii si nu s-a saturat sa creeze OAMENI ( si un MULTUUUUUUUUUUUUMIM e prea putin…).
Cum reuseste sa transmita de atatia ani dragostea pentru muzica nu stiu,dar, un lucru e sigur: intr-o zi te trezesti in lumea asta (a muzicii) ca si cum ai fi un atomut mic mic din ea si incerci pe zi ce trece sa devii tot mai mare. D-na Doina prin har si prin pricepere nu face altceva decat sa transmita ceea ce simte elevilor: sunete-culori-dragoste-spirit-lumina…….. MUZICA
In concluzie,putem spune ca astfel de oameni nu-i primim zilnic pe acest pamant,DECI, sa-i respectam, sa-i ocrotim,sa-i iubim sa-i apreciem ACUM, sa-i tinem aproape de noi cat mai mult timp!!!!!!!!!!!… …altfel e pacat…. si Dumnezeu cine stie cand va mai trimite un astfel de om.
Va multumesc doamna profesoara pentru faptul ca mi-ati luminat viata!Iar ca pianist va spun doar ca va multumesc ca m-ati invatat sa-l iubesc si sa-l inteleg pe Bach si apoi pe ceilalti….(specialistii ma vor intelege f.bine).
Bine scris. Bine trait. Cei 30 de ani de cariera ai doamnei Doina Ona de pana acum precum si cei care vor urma sunt intalnirea noastra cu sansa despre care se spune ca ti se ofera cel mult o data in viata. Doamna muzicii insa a daruit copiilor nostri de nenumarate ori sansa de a patrunde si de a straluci in lumea mult-iubita a muzicii.
Ii multumesc lui Dumnezeu pentru darul doamnei Doina Ona de a descoperi in sufletul fiecarui mic scolar nobletea unui pianist si ii multumesc doamnei Doina Ona pentru rabdarea nesfarsita, rafinamentul si dragostea cu care isi ridica elevii la inaltimea ei de maestru al muzicii.
Am uitat un lucru foarte important sa subliniez in latura umana a doamnei Doina, si anume faptul ca dumneaei formeaza o familie unita,o familie care isi doreste sa se uneasca de cate ori poate cu toti membrii,o familie care canta cu dragoste si cu emotie in continuare (fie ca e un pitic de clasa I,fie ca e un/o tanar/a de 20-30 ani).
„Familia ONA” a fost, este si va fi o familie unita,puternica si mereu indragostita de muzica, iar doamna Doina a fost,este si va fi un model real( CA SE POATE si la noi sa existe astfel de oameni),greu de egalat si aproape imposibil de depasit.
Va multumim domnule Gruian pentru faptul ca ne-ati dat sansa sa „spunem” niste lucruri pe care ne-ar fi fost foarte greu sa le in direct si la fel de natural doamnei Doina Ona.
Cu stima,
prof. Cristian Dumitriu
Cred ca cel mai greu in meseria de dascal este sa te faci iubit si respectat de elevii tai peste ani si ani… Felicitari d-nei Ona!!! Se pare ca d-voastra ati reusit si ca profesionalismul si sufletul bun al d-voastra a fost vazut si apreciat de fiecare elev. 30 de ani de cariera … mult si putin in acelasi timp… mult pentru un om care merge la servici pentru ca are nevoie de bani pentru plata facturilor, de o pensie etc… putin pentru un om care face o meserie din pasiune… Se pare ca pentru d-na Ona nu sunt multi 30 de ani de cariera … PASIUNEA este mai mare decat nevoia de bani, iar acest lucru nu poate sa ii aduca decat iubire si respect din partea elevilor. FELICITARI!!!