Armă și muniție descoperite într-un pod de casă din comuna Certeju de Sus
Polițiștii fac verificări într-un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, după ce un bărbat a descoperit o armă în urma unor lucrări de reparație a locuinței sale.
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au fost sesizați de către un bărbat în vârstă de 54 de ani, domiciliat în comuna Certeju de Sus, cu privire la faptul că, în timpul efectuării unor lucrări de reparație la acoperișul locuinței sale, ar fi descoperit în podul imobilului o armă de foc și muniție aferentă.
La fața locului, polițiștii au găsit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, o armă de foc scurtă, tip pistol semiautomat, calibrul 7,65 mm, aflată într-o stare avansată de degradare, prezentând urme de corodare, precum și șase cartușe de același calibru.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii provenienței armei, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. (A.N.)