Flash

Arhitecţii hunedoreni ies la rampă şi pun punctul pe i. Pinii uriaşi de la catedrală au fost tăiaţi fără temei

braziVolodia Macovei

Săptămâna trecută, printr-o decizie a Episcopiei Devei şi Hunedoarei, au fost tăiaţi maiestuoşii pini din curtea Catedralei episcopale „Sfântul Nicolae” din Deva, pe motiv că sunt bătrâni şi exista pericolul prăbuşirii lor. Gestul fără temei a stârnit reacţii dure din partea societăţii civile devene, cetăţenii condamnând dispariţia unor arbori ce dăinuiau în acel loc încă înainte de construcţia edificiului ortodox. Între cei revoltaţi se află şi arhitecţii hunedoreni.
Un gest revoltător
Mai mulţi arhitecţi hunedoreni, între care Alexandru Rugescu, Dan Enedi şi Elena Moise, membri ai Ordinului Arhitecţilor din România (OAR), filiala teritorială Hunedoara, au protestat, ieri, în cadrul unei întâlniri cu presa, împotriva tăierii bătrânilor pini din curtea catedralei episcopale din Deva. Ei au reclamat faptul că decizia conducerii Episcopiei Devei şi Hunedoarei a fost luată fără argumente serioase, fără consultarea celor care se pricep la peisagistică, la „luminarea” spaţiului urban, fără consultarea Agenţiei de Protecţia Mediului, fără consultarea cetăţenilor, a societăţii civile.
„După 1990 s-a făcut o restaurare a bisericii în ceea ce priveşte acoperişul şi faţada, pentru că erau total distruse de intemperii. Nu s-a pus nici un moment problema tăierii copacilor, pentru că nu afectau structura sau clădirea bisericii. Nu ştim care a fost motivul pentru care s-au tăiat copacii, probabil să se vadă mai bine biserica. Să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să vă închipuiţi că vine cineva de la Romsilva şi dărâmă biserica pentru a pune în valoare copacii. Aş vrea să ştie şi cei ce au făcut acest gest, ce ar însemna opusul. E la fel de revoltător. În alte ţări, de exemplu, se caută locuri goale între copaci unde se construieşte. La noi se dărâmă tot, apoi aşteptăm 50 de ani pentru ca nepoţii noştri să vadă copaci crescuţi. Am vrea să atragem atenţia că, oricum, Deva are suprafeţele verzi cam de 10 ori mai mici decât prevăd normele europene şi este păcat să distrugem şi ceea ce avem”, a declarat arhitectul Alexandru Rugescu, preşedintele Filialei teritoriale Hunedoara a OAR.
Nimeni nu e responsabil
Pentru arhitectul Dan Enedi, lucrurile sunt cu atât mai triste, cu cât pentru cea mai mică operaţiune arhitecturală e nevoie de aprobări, iar în acest caz, totul a fost făcut doar printr-o decizie individuală. „Parcă ne doare sufletul să vedem că în oraşul nostru, care are atât de puţină zonă verde, şi ceea ce există se distruge. Ciudat este că foarte mulţi din colegii mei facem parte din acele comisii neremunerate, care sunt pe lângă serviciile de arhitectură şi urbanism ale primăriilor din judeţ şi ştim foarte bine că nu se permite realizarea unei alei de acces, chiar dacă este cu dale înierbate, înspre un parter de bloc transformat în spaţiu comercial sau spaţiu de servicii, tocmai din cauza faptului că se reduce suprafaţa de zonă verde. Noi trebuie să obţinem tot felul de avize. De aceea, este ciudat că cineva pur şi simplu masacrează zona verde, câtă mai există în oraşul acesta. Copiii noştri vor ajunge să fie flori de asfalt. E trist”, a spus şi arhitectul Dan Enedi. O concluzie la fel de tristă a tras şi arhitectul Elena Moise: „Să ne îngrijorăm că s-ar putea să ne judece copiii care vin după noi, pentru greşelile care se fac.”
Ce ar mai fi de spus? Cei de la silvicultură spun că nu au ce să-şi reproşeze, pentru că arborii respectivi nu erau în fondul forestier şi aparţineau unei proprietăţi private. Aşadar, acum, după ce fapta a fost comisă, nu se arată nimeni responsabil. Şi, ca un final trist, trebuie să spunem că, din lemnul bătrânilor pini de la catedrală, Episcopia ar putea câştiga cam o mie de lei: atât valorează viaţa seculară a arborilor şi frumuseţea care făcea din acel spaţiu unul dăruit de Dumnezeu şi în afara bisericii.

4 comentarii la „Arhitecţii hunedoreni ies la rampă şi pun punctul pe i. Pinii uriaşi de la catedrală au fost tăiaţi fără temei

  • Se pare ca biserica ortodoxa e stat in stat si are tot mai putin de-a face cu religia!!!Mai marii bisericii pot face orice fara a da socoteala nimanui!!!Revoltator! Eu una m-am saturat de substituirea democratiei cu”popocratia” !

  • Elena, lasa-ne cu sectantii tai. Poate acolo urmeaza sa fie construit ceva. Te-ai gandit oare?

  • De acord ,pacat de acei copaci,am fost revoltata cind am vazut,mai ales ca faceau parte din zona fostei Gradini de vara,care a fost grozavasi nici aia nu mai e! Dar vreau si eu sa intreb,de ce sunt atitia care isi dau cu parerea cind e prea tirziu ??? unde sunt specialistii in amenajari spatii verzi DE NU VAD platanii de pe centrul vechi ,care sigur au costat o groaza de bani si care au fost pusi special sa poata fi tunsi sub forma de umbrela asa cum sunt in toate marile orase Europene si care vor ajunge cu crengile in fatadele CENTRULUI VECHI ca si platanii din fata Tribunalului.DEcind ma stiu si se poate observa si in pozele vechi,pe centru vechi au fost pusi pomi ornamentali cu coroana mica cum am vazut si in Sibiu,.Cetatea privita din Piata primariei ,imaginea orasului Deva cunoscuta de toata lumea arata DEPLORABIL, Domnule Primar,drgi consilieri,arhitecti,specialisti in zone verzi,stiti si voi fotografiile vechi dintre cele doua razboaie, pozele de pe vremea lui Ceausescu…cele care circula pe Facebook,le prefer pe alea !!! Nu inteleg atita delasare,pacat !!!

  • Locul e numai bun de construit ceva vile pentru mai marii Episcopiei; cred ca trei casoaie ar incapea fara mari probleme acolo…si nu vad cine se poate opune. O sa mai auzim de asta cat de curand.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura