EvenimentFlash

Arest la domiciliu pentru doi inculpaţi din dosarul Simota&Litera

03 simota-literaVolodia Macovei

O noutate absolută pentru instanţa Curţii de Apel Alba Iulia a apărut ieri, când, la termenul de judecată intermediar, pentru doi dintre inculpaţii în dosarul Simota& Litera a fost înlocuită măsura arestului preventiv, cu arestul la domiciliu.

Patru rămân după gratii
Aşadar, în şedinţa de judecată de ieri, când s-a verificat temeinicia măsurii arestului preventiv în cazul celor şase inculpaţi din dosarul Simota&Litera, Curtea de Apel Alba Iulia a luat decizii diferite. Astfel, în cazul a patru dintre inculpaţi, Alin Simota (foto în dreapta), Cristian Constantin Litera (foto în stânga), Mihăiţă Mircea Varodi şi Gheorghe Bota, instanţa a decis menţinerea măsurii de arest preventiv.
În cazul celorlalţi doi, Florin Ioan Muntean şi Ioan Petru Moldovan, instanţa a luat decizia înlocuirii măsurii arestului preventiv, cu măsura arestului la domiciliu.
Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, că este pentru prima dată când instanţa Curţii de Apel Alba Iulia ia o astfel de decizie, care este în conformitate cu noul Cod de Procedură Penală.

Nu se poate părăsi domiciliul
Conform prevederilor noului cod de procedură penală, „măsura arestului la domiciliu constă în obligaţia impusă inculpatului, pe o perioadă determinată, de a nu părăsi imobilul unde locuieşte, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza şi de a se supune unor restricţii stabilite de acesta”. Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are mai multe obligaţii, între care aceea să se prezinte ori de câte ori este chemat în faţa instanţei, dar şi aceea să nu comunice cu persoana vătămată sau membrii de familie ai acesteia, cu alţi participanţi la comiterea infracţiunii, cu martorii ori experţii, precum şi cu orice alte persoane care nu locuiesc în mod obişnuit împreună cu el sau nu se află în îngrijirea sa. De asemenea, se mai prevede că judecătorul poate dispune ca pe durata arestului la domiciliu, inculpatul să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere, dar nu a fost cazul în această situaţie.
Deciziile de ieri ale Curţii de Apel Alba Iulia pot fi atacate prin contestaţie – o altă noutate –, în termen de 48 de ore, atât de procurori, cât şi de inculpaţi. În cazul unui astfel de atac, judecarea va fi făcută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În acest dosar, următorul termen de judecată este 18 februarie.

One thought on “Arest la domiciliu pentru doi inculpaţi din dosarul Simota&Litera

  • ce bine ca nu i-a dat drumul lui jegosul de litera. cei doi merita sa mearga acasa. litera nu va pleca acasa poate doar peste vreo 5 ani, dar ar merita sa stea la puscarie vreo 20 de ani. asta cind iasa din puscarie se va apuca iar de batai , camatarie si inselaciuni. un bulangiu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura