Aproximativ 7.000 de persoane implicate în activităţile dedicate Săptămânii Protecţiei Civile
Un număr de unităţi de învăţământ şi aproximativ 7.000 de persoane au fost implicate în cadrul activităţilor desfăşurate de pompierii militari din judeţul Hunedoara în cadrul Săptămânii Protecţiei Civile, care a avut loc în perioada 26 februarie-4 martie, în organizarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
În caz de seism
„Pilonul central al succesului din acest an a fost componenta educaţională. Peste 20 de unităţi de învăţământ din judeţ au fost scena unor exerciţii de evacuare şi lecţii deschise. Elevii şi cadrele didactice au demonstrat o responsabilitate remarcabilă, exersând procedurile corecte în caz de seism sau incendiu”, a menţionat joi, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Lucian Morogan.
În cadrul Săptămânii Protecţiei Civile, echipele ISU Hunedoara au organizat în spaţiile publice 42 de acţiuni „Ziua Porţilor Deschise”, 20 de exerciţii de evacuare şi lecţii deschise în şcoli, 83 de puncte de informare pentru cetăţeni, 29 de expoziţii de tehnică şi echipamente pentru intervenţie.
„Aproximativ 7.000 de persoane au participat efectiv la activităţile pompierilor militari hunedoreni”, a mai menţionat reprezentantul ISU. (E.P.)

