Actualitate

Aproximativ 17.500 de persoane cu handicap, în judeţ

Cristina Ghenea02 handicap

Potrivit Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Hunedoara, la sfârşitul anului trecut, erau înregistrate în judeţ, 17.498 de persoane adulte cu handicap. Aproximativ 2.000 dintre aceste cazuri sunt noi.
Reprezentanţii DGASPC spun că majoritatea acestor persoane sunt încadrate, în continuare, la gradul de handicap accentuat. „Sunt, în total, 6.520 de cetăţeni din judeţ, despre care s-a stabilit că au un handicap grav, 9.259 care au un handicap accentuat, 1.656 cu handicap mediu şi 63 cu handicap uşor. Anul trecut a fost evaluat un număr de 6.912 cazuri, iar 2.091 dintre acestea sunt noi, însă nu toate au fost aprobate, ci 277 au fost respinse“, a declarat Ionela Lazăr, purtătorul de cuvânt al DGASPC Hunedoara. Aceasta a mai precizat că 25 dintre hunedorenii care şi-au pierdut indemnizaţiile de handicap, din cauza neprezentării la reevaluare, au contestat în instanţă decizia Comisiei, iar în cazul a 12 dintre aceştia, contestaţiile au fost admise, deci, intră, în continuare, în posesia banilor. De asemenea, DGASPC-ul are, pe rol, şi trei procese cu aparţinătorii unor beneficiari decedaţi, întrucât aceştia au încasat indemnizaţii şi după moartea persoanelor respective. Este vorba, în total, de o pierdere de 5.924 lei, bani ce vor fi recuperaţi în lunile care urmează. „Rudele persoanelor cu handicap trebuie să ştie că, în cazul în care intervine decesul, acesta trebuie anunţat Direcţiei în termen de 48 de ore“, a mai precizat Ionela Lazăr. Indemnizaţiile pentru persoanele cu handicap variază între 33,5 şi 293 lei lunar, în funcţie de gradul în care sunt încadraţi beneficiarii.

2 comentarii la „Aproximativ 17.500 de persoane cu handicap, în judeţ

  • Aveti obligatia sa verificati daca mai traiesc cetatenii in fiecare luna ,de ce nu o faceti ,va este mai bine sa stati in birouri pe scaune sa va incalziti ?

  • Rugam sa se faca publica lista completa a personelor cu handdicap din judet, doar numele si domiciliul , sa zicem pe saitul Prefecturii , sau a Cons Jud Hd,sau a DGASPC sau unde doriti. De ce ? Simplu de tot, atunci dati dovada de transparenta , si eu personal o sa trimit celor abilitati poze cu persoane care chipurile au grad de handicap si ei muncesc toata ziua ,unii ca robii de multe ori chiar neplatiti , si ajutorul lor de handicap este incasat de tutorele ,, stapanul,, care ii exploateaza la sange. In multe sate aceste lucruri sunt arhicunoscute , stiu chiar primarii si se fac ca nu vad . Daca in tara asta politistii , oricare simplu agent are datele , adresa , declaratia de avere , salariul , veniturie publicate pe saitul ministerului de interne , atunci despre niste bieti handicapati asupra carora planeaza diverse suspiciuni de ce sa nu se publice datele elementare ? O sa vedeti minunile bibliei , orbii care vad, surzii care aud ,bolnavii cu inima care muncesc de duduie pamantul , si o sa scada costurile cu vre-o 30 de procente pe acest segment. Da dar atunci ce veti face cu doctorii care au eliberat actele doveditoare , si care vor ramane muti de uimire din cauza minunilor care apar. Toti care au savarsit sau au patit minuni vor ajunge mari pastori pe la bisericile pocaitilor. AMIN FRATE.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura