Aproape 160 de persoane și-au găsit serviciu la Bursa locurilor de muncă

 Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara a organizat joi, 20 septembrie, Bursa Locurilor de Muncă în Deva, Hunedoara, Petroșani, Orăștie, Hațeg, Brad, Călan, Simeria, Lupeni și Vulcan.

La finalul Bursei, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara a afișat următoarele rezultate: au fost contactaţi 140 de angajatori în vederea participării la bursă şi au participat efectiv 52 de agenţi economici. Oferta de locuri de muncă a numărat 218 de posturi, care repartizate pe localităţi a fost următoarea: Deva 82, Hunedoara 15, Petroșani 30, Lupeni 9, Vulcan 8, Simeria 5, Orăștie 20, Brad 15, Călan 22, Hațeg 12.

S-au prezentat în căutarea unui loc de muncă 548 de persoane: Deva 78, Hunedoara 89, Petroșani 42, Lupeni 28, Vulcan 32, Simeria 15, Orăștie 98, Brad 83, Călan 51, Hațeg 32.

Au fost selectate 159 de persoane în vederea încadrării şi au fost încadrate direct în muncă 119 persoane. Situaţia angajărilor este următoarea: Deva 18, Hunedoara 27, Petroșani 4, Lupeni 5, Vulcan 3, Simeria 3, Orăștie 10, Brad 21, Călan 16, Hațeg 12.

AJOFM va monitoriza după un interval de 30 de zile câte dintre persoanele selectate au fost încadrate în muncă. (Adriana Clej)

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.