Comunitate

APIA Hunedoara, pe primul loc în campania cererilor de plată

Peste 18.300 de fermieri din ju­de­ţul Hunedoara au depus solicitări pen­tru subvenţii la Agenţia de Plăţi şi In­tervenţie pentru Agricultură (APIA), Centrul Judeţean Hunedoara al APIA poziţionându-se pe primul loc în ţară la finalul campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată, a informat Instituţia Prefectului.
Conform directorului executiv al Centrului Judeţean APIA, Veronica Topor (foto), 16.358 fermieri din judeţul Hunedoara au depus cereri de plată şi vor primi subvenţii pentru un total de 133.525 hectare.
Prefectul judeţului Hunedoara, Călin Petru Marian, a participat la ope­ra­ţiunile de închidere a sesiunii de de­punere a cererilor. El a apreciat că dato­rită proprietarilor de terenuri şi animale, dar şi a implicării auto­ri­tăţilor locale şi angajaţilor APIA Hunedoara, agricultura judeţului se poate dezvolta în continuare şi poate deveni o com­ponentă importantă a economiei generale a zonei.
„De altfel, în cursul vizitelor pe care prefectul judeţului le-a efectuat la pri­măriile comunelor şi oraşelor hune­do­rene, autorităţilor locale le-a fost amin­­tit faptul că digitalizarea re­gis­trului agricol şi, implicit, eliberarea pe loc a adeverinţelor necesare fer­mi­e­ri­lor pentru obţinerea sub­ven­ţiilor APIA trebuie să fie o prioritate pentru func­ţionarii primăriilor, ceea ce s-a şi pus în practică”, se menţio­nează într-un co­municat al Prefec­turii Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura