ApaServ continuã sã înregistreze datorii şi pierderi

Carmen Cosman

Curăţată de datorii în urmă cu doar câteva luni, prin înfiinţarea unei firme noi care a preluat sumele neachitate, societatea de furnizare a apei potabile din Valea Jiului continuă să producă datorii şi pierderi.

Protocol de eşalonare

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Costel Avram (foto), a declarat că la momentul înfiinţării NovaServ, nu s-au putut transfera pe noua societate şi datoriile către Apele Române, care însumau aproximativ opt milioane de lei. Iar aceste sume atrag după ele majorări şi penalităţi de întârziere. „În ultimi ani, Consiliul Judeţean Hunedoara a investit în ApaServ opt milioane de lei, în condiţiile în care nu a luat nimic. Iar la un an de la înfiinţarea noii firme, ApaServ are datorii către Apele Române, pentru care există un protocol de eşalonare”, a precizat Costel Avram. Anul trecut, s-a reuşit achitarea a 1,3 milioane de lei din datoria totală, însă în anii precedenţi, abia s-au plătit câte 200.000 de lei. Pe de altă parte, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara recunoaşte că, în ciuda investiţiilor făcute, societatea are în continuare pierderi considerabile şi asta, pentru că reabilitările s-au axat pe conductele principale. În plus, politicile duse în ultimii ani nu au reuşit să determine datornicii să-şi achite facturile restante, iar cele mai mari datorii le înregistrează populaţia şi societăţile de termoficare.

Furnizorul de apă potabilă a decis majorarea tarifelor la apă potabilă şi canalizare. Astfel, de la 2,74 de lei cu TVA, metrul cub de apă a fost majorat la 3,70 de lei cu TVA, în timp ce la canalizare-epurare, tarifele au crescut de la 1,14 lei/metrul cub, la 1,71 lei. Spre comparaţie, în Deva, tariful comun la apă şi canalizare este de 4,01 lei. Preţurile ar putea creşte încă o dată, dacă aleşii locali de la Petrila vor refuza în continuare să amenajeze groapa de gunoi ecologică pe teritoriul lor administrativ, prin transportul nămolului rezultat de la staţia de epurare.

2 comentarii la „ApaServ continuã sã înregistreze datorii şi pierderi

  • 4 februarie 2011 la 4:27
    Permalink

    CJ Hunedoara Molot „PNL” si Avram „PRM” ati scumpit foarte mult apa la noi in Vale Jiului batava Dumnezeu sa va bate , voi sunteti putrezi de bogati.

  • 4 februarie 2011 la 9:17
    Permalink

    Incompetenta!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.