ComunitateFlash

Aparatul de testare pentru noul coronavirus funcţionează la spitalul din Hunedoara

Sorina Popa

Aparatul de testare pentru noul virus funcţionează deja la Spitalul municipal din Hunedoara. Specialiştii de la laboratorul unităţii medicale fac teste pentru personalul spitalului, până vine aprobarea de la Ministerul Sănătăţii, pentru ca oficial, aparatul să fie inclus pe lista integrată naţională.
„Aşa este procedura, am făcut cerere către Ministerul Sănătăţii şi aşteptăm, sigur vine repede răspunsul. Ne-a ajutat şi prefectul judeţului în acest sens. Vineri, 17 aprilie, am făcut 10 teste, sâmbătă, 20 de teste, iar ieri am ajuns la 40 de teste. Deocamdată le facem manual, până ajunge la noi extractorul, iar atunci testarea va fi efectuată automat. Am început cu secţiile mai expuse, Terapie Intensivă, Urgenţa, Pneumologia”, a declarat Radu Budae (foto), managerul Spitalului municipal Hunedoara.
Aşadar, în câteva zile, vor fi făcute teste pentru depistarea COVID-19 şi în judeţ, în municipiul Hunedoara. Aparatul Real Time PCR a fost achiziţionat din bugetul local al municipiului Hunedoara, el costând 450.000 de lei. Radu Budae susţine că aparatul va face 96 de teste în trei ore. Personalul de aici a fost şcolit pentru asta, iar totul este pregătit pentru testări.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura