Actualitate

Apa de la robinetele hunedorenilor este scumpă sau nu?

02 apa robinetAnamaria Nedelcoff

Tarifele la apă au crescut mult, în timp ce hunedorenii sunt în imposibilitatea de a-şi achita datoriile către cele două societăţi furnizoare de apă din judeţ, iar bugetele acestora se adresează clientelei de partid. Aceasta este concluzia la care a ajuns Dorin Gligor, preşedintele organizaţiei judeţene a PDL Hunedoara.

„Sub masca programelor europene, ei cresc tarifele”  
„La cele două firme de alimentare cu apă, în care Consiliul Judeţean (CJ) e acţionar, am constatat că tarifele au crescut mult, mulţi cetăţeni sunt în imposibilitatea de a-şi achita aceste servicii vitale, iar pe de altă parte, bugetele nu au ca obiectiv un tarif eficient la aceste prestaţii, decât un buget care să satisfacă interesele clientelei de partid, sub o formă sau alta. Aici e o chestie destul de perversă, când vorbeşti despre creşterea tarifelor. Acum, sub masca asta a programelor europene, ei cresc tarifele. Dar pe partea de exploatare curentă, banul e cheltuit în funcţie de clientela de partid”, susţine Gligor.

„Cred că a glumit, dar este o glumă proastă”…
În replică, directorul ApaServ SA Valea Jiului, Costel Avram, spune că Gligor face glume proaste. „Conform planului de tarifare, noi ar trebui să mărim preţul apei, dar nu se pune problema. Mai mult, ApaServ nu are nici o datorie la furnizori sau la stat. Este o problemă cu o parte din populaţie care nu plăteşte, iar ei sunt duşmanii noştri. Cât despre partea cu clientela de partid, eu cred că domnul Gligor glumeşte, că el e mai glumeţ de fel, dar în acest caz a făcut o glumă proastă”, a declarat Costel Avram.

„Mărim tariful, cu valoarea inflaţiei”
La rândul lui, Victor Arion, directorul ApaProd Deva, spune că Dorin Gligor ar trebui să ştie cum se calculează tariful la apă. „Aceste fonduri de dezvoltare au la bază o strategie de tarifare, iar domnul Gligor ar trebui să ştie aceste lucruri, pentru că a făcut parte din conducerea ApaProd. La ora actuală, preţul apei potabile, plus canalizare, este de 5,92 lei metrul cub. Noi în fiecare an avem voie să mărim tariful cu valoarea inflaţiei”, a declarat Victor Arion.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura