Comunitate

Anveloparea blocurilor din Crişcior, un proiect greu de finanţat

04-ovidiu-furduiMagdalena Şerban

Pe lângă faptul că unele dintre ele expun o imagine dezolantă, blocurile din comuna Crişcior necesită anvelopare şi izolare termică. Banii europeni oferiţi prin noile axe de finanţare sunt însă orientaţi spre oraşe şi municipii, iar în aceste condiţii, administraţia locală se vede legată de mâini şi de picioare.

“Se pare că pe noile axe europene nu prea sunt şanse să putem accesa vreo finanţare, în vederea anvelopării blocurilor din comună. Chiar am discutat acest aspect cu reprezentanţii Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). La ora actuală, doar mediul urban poate să beneficieze de acest ajutor. Ni s-a spus că se poate întocmi o adresă, pentru a se putea face o rectificare şi pentru comune. Cert este că există doar două posibilităţi de rectificare în întreg exerciţiul financiar 2014-2020. Comune care să aibă blocuri sunt destul de puţine, însă avem nevoie de o şansă. În cazul nostru, pe raza administrativ-teritorială sunt 10 blocuri, unele nefiind nici măcar finalizate atunci când au fost date în folosinţă. Un exemplu ar fi blocul Tineretului, care e vai de el. Chiar mă interesează o soluţie, pentru că prin anvelopare le-am schimba aspectul respectivelor imobile, pe lângă faptul că ar beneficia şi de izolare termică. Însă până nu se negociază aceste schimbări, ne cam luăm gândul. Eu zic că mai repede de 2018 nu se va concretiza nimic”, este de părere Ovidiu Furdui (foto), primarul din Crişcior.
Acesta mai are o doleanţă: deşi există cereri pentru locuinţe, nu se întrezăreşte nici o posibilitate financiară, ca să se poată construi blocuri ANL-uri. Din bugetul local este exclusă o astfel de investiţie, implicând foarte mulţi bani. “Ne mai sâcâie şi clădirile şi celelalte construcţii ce aparţineau de Mina Barza, pe care lichidatorul le-a vândut unor alte entităţi. Nu putem decât să-i amendăm pe noii proprietari pentru că nu le întreţin, altceva nu avem ce să le facem, dar e strigător la cer să stai cu aceste ruine. E periculos întregul areal, putând să se desprindă şi să cadă câte ceva”, mai spune primarul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura