Comunitate

Anul 2013 vine cu noi planuri pentru primarul din Geoagiu

Magdalena Şerban

Primarii hunedoreni au intrat, din nou, în linie dreaptă, asta, după o pauză binevenită de sărbători. S-au odihnit, au avut timp să-şi colinde consătenii, respectiv concitadinii, aşa că acum, se reapucă de lucru. La Geoagiu, edilul-şef Ioan Vălean (foto) a stabilit déja priorităţile comunităţii locale.

,,Am promis, deci fac”
„Vrem să finalizăm lucrările începute anul trecut, în primul rând. De asemenea, am mai spus şi repet că staţiunea Geoagiu-Băi trebuie pusă în valoare turistic. Prin urmare, căile de acces spre edificiile istorice de aici sunt prioritare. Mai vreau să menţionez că în cursul lunii curente, vom avea adunări cetăţeneşti cu cei din satele aparţinătoare, pentru a lua pulsul în mod direct. Vrem să cunoaştem mai bine problemele din fiecare localitate şi să stabilim planuri comune. Personal, nu am avut doar un program electoral pe hârtie sau verbal, ci vreau să-l şi pun în aplicare. Vom selecta priorităţile şi trebuie să le găsim finanţare (fie pe proiecte europene, fie cu bani guvernamentali, fie cu cei de la bugetul local). Din punct de vedere al execuţiei lucrărilor, în 2012, am reuşit să facem puţin mai mult decât ceea ce ne-am propus. Mai sunt ceva restanţe la plăţi, ce-i drept, dar sperăm să le rezolvăm cu bine”, a spus Ioan Vălean, primarul oraşului Geoagiu.

Banii, un subiect discutabil
Capitolul finanţe este unul destul de spinos, iar de acest lucru este conştient şi edilul-şef. „Bugetul pe 2013 îl preconizez a fi slăbuţ ca şi consistenţă. Din păcate, asta este realitatea. Nu mi-am pus prea mari speranţe în el şi nu cred că o voi face nici în următorii doi-trei ani. Bugetul nostru local atinge în jur de 4-5 milioane de lei. Este mic pentru ceea ce ne dorim să facem. În 2012, s-au colectat peste 85 la sută din taxele şi impozitele aferente, pe această cale, dorind să le mulţumesc localnicilor, care nu au uitat să-şi achite dările” a mai spus Vălean.

One thought on “Anul 2013 vine cu noi planuri pentru primarul din Geoagiu

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura