Ansamblul Drãgan Muntean, alãturi de românii din Covasna, de Ziua Naþionalã

Oana Mihnea07 ansamblu

Ansamblul Profesionist Drăgan Muntean al judeţului Hunedoara a sărbătorit Ziua Naţională a României alături de românii din judeţul Covasna.
La invitaţia instituţiei Prefectului judeţului Covasna, membrii ansamblului folcloric au susţinut momente artistice încărcate de emoţie în cadrul evenimentelor organizate în municipiul Sfântul Gheorghe, cu prilejul zilei de 1 Decembrie. Timp de două zile, promotorii portului şi al cântului popular tradiţional de la noi din judeţ au reuşit să transmită emoţie şi bucurie miilor de oameni prezenţi la spectacole. Luni, 30 noiembrie, Ansamblul Drăgan Muntean a susţinut un moment artistic la Sala Sporturilor din Sfântul Gheorghe, în faţa unui public numeros, unde soliştii Cristian Fodor, Ovidiu Olari şi Aida Busuioc, împreună cu orchestra ansamblului şi dansatorii, au sensibilizat oamenii cu cântece patriotice şi colinde tradiţionale specifice perioadei premergătoare sărbătorilor de iarnă.
În seara aceleiaşi zile, a fost organizat un bal tradiţional într-un local din Sfântul Gheorghe, atmosfera fiind întreţinută tot de membrii ansamblului nostru. Şi de această dată, peste 700 de persoane au dorit să participe la eveniment şi să fredoneze împreună cu soliştii hunedoreni cântece ale neamului românesc.
Ieri, de 1 Decembrie, după ceremonia solemnă care a avut loc în centrul oraşului Sfântul Gheorghe, aşa cum se obişnuieşte de Ziua Naţională a României în toate părţile ţării, Ansamblul profesionist Drăgan Muntean al judeţului Hunedoara a urcat din nou pe scenă şi a susţinut un spectacol de excepţie, devenind un singur suflet cu românii din Covasna. „Ceea ce am simţit alături de publicul din această zonă este un sentiment pe care ai ocazia să îl trăieşti doar în astfel de momente. Am fost primiţi cu braţele deschise, cu multă căldură şi apreciere din partea tuturor celor care au venit să ne vadă şi să ne asculte. Sunt convins că am reuşit să facem în aşa fel încât mesajul transmis de noi prin cântecele patriotice şi prin colinde să ajungă la sufletele oamenilor. Am făcut acest lucru din suflet, pentru că aşa ne-am dorit, cu multă dăruire şi dorinţă de apropiere de românii din Covasna. Cu această ocazie, doresc să le urez românilor de pretutindeni un călduros La mulţi ani şi toate gândurile bune“, a declarat Cristian Fodor, managerul Ansamblului profesionist „Drăgan Muntean“.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.