ActualitateFlash

Aniversarea Zilei Pompierilor din România, la Deva. Pompierul şi paramedicul hunedorean ai anului 2019

La sediul ISU Hunedoara din Deva, s-au desfăşurat vineri, manifestările dedicate Zilei Pompierilor din România. Cu această ocazie, un ofiţer şi şapte subofiţeri care s-au distins prin modul de îndeplinire a atribuţiilor, pregătire profesională şi comportare demnă, au fost înaintaţi în grad înainte de termen. Totodată, au fost acordate premiile anului 2019, subunităţilor, echipajelor şi pompierilor şi paramedicilor care s-au evidenţiat prin activitatea lor în acest an.

Pompierul anului 2019
Pompierul anului 2019 este plutonierul major Mihai Bucur (foto sus), de la Detaşamentul de Pompieri Orăştie. Acesta a participat la numeroase intervenţii, dând dovadă de profesionalism şi de o bună pregătire profesională, fiind un om de bază în cadrul detaşamentului ce a intervenit ferm şi cu profesionalism în orice situaţie. Mai mult, pompierul a reprezentat instituţia noastră în cadrul unui concurs numit ”Cel mai puternic pompier„ o competiţie cu probe infernale la care doar 85 de participanţi din întreaga ţară s-au încumetat să participe.

Paramedicul anului 2019
Paramedicul anului 2019 a fost declarat Andrei Antonie (foto jos), tot din cadrul Detaşamentului de Pompieri Orăştie. Titlul i s-a acordat pentru că a acţionat la numeroase intervenţii de descarcerare şi de prim ajutor, dovedind profesionalism şi o temeinică pregătire profesională. S-a evidenţiat asistând medical 10 oameni grav răniţi în două accidente produse pe DN 7 în cursul acestui an.

Cel mai bun echipaj de prim ajutor
Titlul de Echipajul de prim ajutor al anului 2019 s-a atribuit unei echipe a Detaşamentului de Pompieri Deva formată din plt. maj. Liviu Suciu, plt.maj. Călin Boriţa şi paramedicul Alexandru Popa.
Echipajul de prim-ajutor premiat s-a distins prin îndeplinirea cu succes a multor misiuni delicate. Seriozitatea cu care s-au pregătit pentru a oferi cea mai profesionistă asistenţă medicală victimelor a fost un atu pentru salvatori în cadrul Competiţiei Naţionale de Descarcerare şi Prim ajutor Calificat, faza zonă desfăşurată la Deva. Echipa s-a clasat pe locul întâi la proba trauma, performanţă ce a făcut-o eligibilă în lupta pentru medalii în clasamentul celor mai bune echipaje de prim ajutor din ţară.

Cel mai bun echipaj de descarcerare
Premiul pentru cel mai bun echipaj de descarcerare al anului 2019 a fost acordat unei echipe a Detaşamentului de Pompieri Deva formată din plt. adjutant, Florin Rusanda, plt. adj. Florin Bălăeţ, plt.maj. Claudiu Pălimariu, plt. adj. Emil Pogan şi plt.maj. Constantin Ţimonea.
Echipajul de descarcerare a acţionat eficient la numeroase operaţiuni de extragere a oamenilor din maşinile implicate în accidente rutiere. Una dintre cele mai dificile intervenţii s-a consumat la începutul lunii august, pe autostrada A1, fiind răniţi, în urma impactului dintre trei autovehicule, cinci adulţi şi patru copii, cu vârsta cuprinsă între cinci şi 10 ani. De asemenea, trei dintre cei cinci pompieri au reprezentat I.S.U. Hunedoara la Competiţia Naţională de Descarcerare şi Prim Ajutor Calificat, faza pe zonă.

Cel mai bun echipaj de pompieri
Titlul Echipajul de pompieri al anului 2019 a fost conferit unei echipe a Detaşamentului Hunedoara, formată din plt.adj.şef Marius Pătrău, plt.adj. Florin Sălcuceanu, plt.adj.şef Ioan Andrei, plt.adj. şef Marian Iloviceanu şi plt.adj.şef Adrian Pascu.
Aceşti pompieri au intervenit la numeroase incendii, acţiuni de îndepărtare a efectelor fenomenelor meteo periculoase şi salvări ale unor persoane aflate în situaţii critice. Una dintre cele mai solicitante şi riscante intervenţii a fost în timpul unui incendiu izbucnit la un bloc de locuinţe din Hunedoara. Concomitent cu desfăşurarea operaţiunilor de stingere a incendiului a avut loc evacuarea şi asistarea medicală a 13 adulţi şi 14 copii ce s-au refugiat la etajele superioare ale imobilului inundat de o cantitate mare de fum şi gaze toxice.

Subunitatea cu cele mai complexe intervenţii
Subunitatea cu cele mai complexe intervenţii în anul 2019 a fost declarat Detaşamentul de Pompieri Deva, condus de locotenent colonelul Mihai Dorobăţ.
Pregătirea profesională şi curajul pompierilor deveni au fost testate de nenumărate ori în situaţii limită, cum ar fi incendii de proporţii la instituţii sau case particulare, operaţiuni de extragere a victimelor din autoturisme implicate în accidente rutiere sau acţiuni de protejare sau salvare a oamenilor din calea urgiei naturii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura