Politica si administratie

Aninoasa nu mai este în pericol de insolvenţă

05-dunca-_c Maximilian Gânju

Chiar dacă nu au foarte mulţi agenţi economici pe raza localităţii, autorităţile din Aninoasa şi-au drămuit banii adunaţi la bugetul local şi reuşesc să se descurce şi chiar să finanţeze investiţii.

Gradul de colectare a impozitelor datorate de populaţie nu este unul impresionant dat fiind faptul că foarte mulţi localnici din Aninoasa au venituri mici. Totuşi, edilii au găsit finanţare pentru o serie de proiecte de investiţii. Este drept că banii în mare măsură au venit de la bugetul statului, de la Ministerul Dezvoltării, însă şi Primăria Aninoasa a avut partea sa de contribuţie. Astfel, mai multe drumuri din oraş au fost reabilitate, iar edilii şi-au permis chiar să sărbătorească ieşirea din insolvenţă. În premieră pentru micuţa localitate din vestul Văii Jiului, în acest an au fost serbate zilele oraşului. „Ne-am chibzuit bine banii, i-am canalizat în special spre asfaltări, unde erau probleme foarte mari. Am reuşit să ducem o serie de proiecte la bun sfârşit, investiţii aşteptate de locuitorii din Aninoasa de mai bine de 25 de ani. Spre exemplu, acum am terminat de asfaltat mai multe străzi şi urmează şi altele. Oamenii sunt foarte mulţumiţi, iar banii au fost planificaţi în aşa fel încât să nu mai ajungem în situaţia în care am fost, cea de insolvenţă”, a declarat primarul localităţii Aninoasa, Nicolae Dunca (foto). Primarul spune că atât timp cât va fi la conducerea primăriei, nu vor mai fi făcute împrumuturi fără acoperire, iar oamenii nu vor mai fi nevoiţi să treacă prin situaţia extrem de grea prin care au trecut în perioada în care localitatea se afla sub administrare specială.

One thought on “Aninoasa nu mai este în pericol de insolvenţă

  • Domnu Davit concediaza domle ofiteru de imagine ca apus aci o poza dupa chefu ala groaznic, ca zici ca esti cel mai mare betiv din judet

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura