Actualitate

Angajaţii lunii iulie la Apa Serv Valea Jiului

Luna iulie a anului 2018 a fost una solicitantă pentru întregul colectiv de salariaţi ai Apa Serv Valea Jiului, ca urmare a ploilor abundente care au generat un număr destul de ridicat de avarii şi, implicit de lucrări de intervenţie la care a fost necesară implicarea angajaţilor societăţii.

Activitatea curentă a fost o adevărată provocare şi pentru echipa de la staţia de epurare de la Dănuţoni, precum şi pentru cei care asigură buna funcţionare a Serviciului Mecano-Energetic al societăţii noastre. Similar, din punct de vedere administrativ, un volum semnificativ de documente, dar şi o activitate curentă deosebit de activă au avut şi funcţionarii din cadrul Serviciului de Resurse Umane şi Salarizare al Apa Serv Valea Jiului.
Toate aceste considerente au stat la baza deciziei luate de echipa de management a operatorului regional al serviciilor de alimentare cu apă potabilă şi canalizare din Valea Jiului în ceea ce priveşte desemnarea celor mai buni dintre angajaţi, în cadrul competiţiei interne care se derulează în această societate de aproape doi ani. Astfel, conducerea Apa Serv Valea Jiului a decis, în urma analizei muncii întregului personal, să acorde titlul de ”Angajaţi ai lunii iulie” următorilor salariaţi: Florin Ciucur – şef serviciu Mecano-Energetic, Lăcrămioara Drăgoescu – şef serviciu RUS şi lui Ioan Damian Pop – inginer în cadrul Staţiei de epurare de la Dănuţoni.
În acelaşi timp, din analiza activităţii depuse de secţiile de producţie şi servicii conexe de la Apa Serv, s-a evidenţiat, prin activitatea din luna iulie, colectivul Serviciului Mecano-Energetic. Acesta este format din următorii salariaţi: Florin Ciucur, Sorin Râşnoveanu, Alexandru Cămărăşescu, Horia Nicolae Ciocan, Ioan Marius Ardelean, David Ionel Vladislav, Ştefan Harkai, Marius Sîrbu şi Francisc Şomkereki.
”Îi felicit pe colegii noştri, pe care i-am premiat în cadrul unei noi ceremonii prilejuite de festivitatea Angajatul lunii, pe care o organizăm la Apa Serv Valea Jiului. Nu a fost o analiză uşoară, pentru că instituirea acestui premiu a mobilizat toate serviciile din cadrul societăţii noastre, iar tot mai mulţi dintre angajaţii Apa Serv sunt activi şi perseverenţi, ceea ce ne demonstrează că instituirea acestei competiţii interne a fost o decizie bună. Dar, după cum vedeţi, avem o nouă serie de câştigători, pentru activitatea din luna iulie. Iar între timp, deja am început competiţia pentru angajaţii lunii august”, a declarat Costel Avram, directorul general al Apa Serv Valea Jiului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura