Amical de lux pentru CFR Simeria
Gruparea feroviară va susţine cel mai tare joc de verificare al verii, în compania echipei Voinţa Sibiu, nou-promovată în Liga I, care a remizat cu Steaua şi a învins Astra Ploieşti, în primele două etape. Partida va avea loc azi, de la ora 18.00, pe Stadionul CFR Simeria.
Prietenie veche
Dornică să-şi pună la punct jocul, pentru a se ridica la pretenţiile primului eşalon, Voinţa Sibiu profită de pauza competiţională, provocată de meciul echipei naţionale cu San Marino, şi dispută mai multe partide amicale. Primul adversar al „verzilor”, antrenaţi de Alexandru Pelici, este CFR Simeria, parteneră tradiţională a sibienilor în meciurile de pregătire. „Avem o veche relaţie de prietenie cu clubul din Sibiu şi cu antrenorul Alexandru Pelici. Ne-au solicitat acest amical încă de săptămâna trecută, iar acum, vin la Simeria, pentru că ne consideră parteneri perfecţi de antrenament”, a spus antrenorul feroviarilor, Marius Opric. Probabil, pentru CFR vor evolua în acest meci şi jucătorii aflaţi în probe, Raul Lintaru şi Raţ (18 ani, portar Aurul Brad), deşi antrenorul Marius Opric a spus că situaţia lor nu e încă definitivată.
Nu le convine mutarea în Seria a IV-a
Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a stabilit, în şedinţa de marţi, componenţa probabilă a celor şase serii din Liga 3, toate având câte 14 echipe, cu două mai puţin decât prevede sistemul competiţional pentru acest an. Ciudat, CFR Simeria a fost repartizată, cel puţin provizoriu, în seria a IV-a, deşi anul trecut, jucase în seria a 5-a, cu echipe de care era mai apropiată geografic. “Nu ne convine o astfel de mutare, pentru că deplasările vor fi mai lungi, iar echipele necunoscute”, a spus antrenorul feroviarilor, Marius Opric. E totuşi posibil ca la tragerea la sorţi care va avea loc azi, CFR Simeria să fie mutată la loc în seria a 5-a, întrucât se vorbeşte de retragerea echipei ACU Arad.
Seriile probabile ale echipelor hunedorene:
Seria a IV-a: 1. FC Piatra Olt; 2. Minerul Mătăsari; 3. CFR Simeria; 4. Jiul Rovinari; 5. CS Vişina Nouă; 6. Pandurii II Târgu Jiu; 7. Girom Albota; 8. Minerul Motru; 9. Prometeu Craiova; 10. FC Caracal; 11. Oltchim Rm. Vâlcea; 12. Ghecon Lăpuşata; 13. Damila Măciuca; 14. Ralbex Turcineşti.
Seria a V-a: 1. ACU Arad; 2. ACS Recaş; 3. Autocatania Caransebeş; 4. FC Hunedoara; 5. FC Timişoara II; 6. CS Naţional Sebiş; 7. CSM Şcolar Reşiţa; 8. Millenium Giarmata; 9. Gloria Arad; 10. Bihorul Beiuş; 11. Gloria Reşiţa; 12. Flacăra Făget; 13. CS Vladimirescu; 14.Unirea Valea lui Mihai.