Actualitate

Amenzi pentru munca la negru, pe autostrada Deva-Orăştie

Patru patroni care au puncte de lucru pe tronsonul autostrăzii Deva-Orăştie au fost amendaţi, luna aceasta, de către inspectorii ITM, după ce s-a descoperit că mai mulţi angajaţi de-ai lor lucrau la negru. Valoarea totală a sancţiunilor se ridică la 80.000 lei.

Cea mai mare amendă a fost aplicată în cazul unui angajator ai cărui muncitori se ocupau de montarea bordurilor pe traseul cuprins între Şoimuş şi Hărău. Inspectorii de muncă au descoperit aici cinci persoane care lucrau fără forme legale de angajare. Se pare că doi dintre muncitori fuseseră angajaţi în urmă cu aproximativ o lună de zile, iar ceilalţi trei începuseră lucrul în urmă cu 10 zile. „Angajatorului – cu sediul în Satu Mare – i s-a aplicat o amendă de 50.000 lei şi a rămas în monitorizarea noastră“, a precizat Horia Raţiu, inspectorul şef al ITM Hunedoara. Acesta a adăugat că tot pentru munca la negru, s-au aplicat amenzi şi în cazul altor trei patroni, în valoare de 10.000 lei pentru fiecare dintre aceştia. De exemplu, în urma unui control efectuat luni, pe porţiunea de autostradă ce străbate localitatea Chimindia, inspectorii au depistat un bărbat ce fusese angajat ca şofer pe autocisternă, pentru a stropi suprafeţele de lucru, dar fără să aibă încheiat contract de muncă. (C. Ghenea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura