Actualitate

Amendă pentru că nu are seif certificat

Oficiul Județean de Poștă Hunedoara a fost sancționat de IPJ Hunedoara pentru fap­tul că nu a luat măsuri de implementare a tu­turor cerințelor minimale de securitate pre­­văzute pentru categoria unităților poș­tale.
Mai exact, obiectivul poștal nu este dotat cu seif certificat. Compania Națională “Poșta Română” SA a contestat procesul verbal în instanță și a cerut anularea amenzii de 5.000 de lei. Dosarul a ajuns la Judecătoria Deva, iar polițistul care a efectuat verificarea a descoperit că valorile monetare din sediul unității poștale erau depozitate în 3 seifuri, pentru care însă nu existau documente care să ateste clasa de siguranță în domeniul de activitate.”În cuprinsul aceluiași proces-verbal s-a mai menționat că, urmare a reali­zării unei noi analize de risc la securitatea fizică, unitatea avea obligația achiziționării unui seif certificat sau agrementat tehnic, cu clasa de rezistență la efracție determinată, însă nu a efectuat demersuri în acest sens”, au reținut magistrații. Mai mult, instanța a res­pins ca neîntemeiat și capătul subsidiar de cerere referitor la înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul, însă soluția nu este definitivă. (M.Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura