Actualitate

Amânare de o lună în dosarul pilotului de raliuri Valentin Banciu

03-valentin-banciu-4Ieri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preschimbat termenul de judecată din dosarul pilotului de raliuri Valentin Banciu (foto), acordând un nou termen pentru 15 februarie. Este vorba de judecarea apelului depus de inculpat, faţă de sentinţa dată de Curtea de Apel Alba Iulia în februarie 2015, prin care a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare şi 10 ani interzicerea anumitor drepturi civile.

Valentin Banciu a ajuns în această situaţie fiind învinuit de oamenii legii că a creat o reţea de făcut bani, cuplând activitatea unui service auto pe care îl avea acasă, cu funcţia de inginer pe care o deţinea la RAR Deva. Banciu îi chema la el la atelier pe cei care aveau nevoie de avize tehnice şi emitea aceste avize în fals, în complicitate cu un angajat care încasa banii pentru lucrări diverse. Trebuie menţionat că în acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi angajatul lui Banciu de la service-ul auto, Ilie Huciu. Acesta a fost acuzat de complicitate la luare de mită, iar în faţa magistraţilor şi-a recunoscut fapta. Dosarul lui Huciu a fost disjuns din cel al lui Banciu, iar sentinţa s-a dat în septembrie 2013. Atunci, magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia l-au condamnat pe Ilie Huciu la doi ani de închisoare cu suspendare şi interzicerea unor drepturi pe o perioadă de un an, sentinţa rămânând definitivă, deoarece nu a fost atacată de către părţile din dosar. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura