FlashPolitica si administratie

Alţi bani pentru crescãtorii de ovine şi caprine

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Hunedoara informează că, în perioada 16 mai-15 iunie 2011, crescătorii de ovine şi caprine pot solicita Plata Naţională Directă Complementară pentru sectorul zootehnie.

Condiţii pentru beneficiari

„Pentru a beneficia de prima pe cap de animal pentru ovine/caprine, solicitantul trebuie să se prezinte la centrul local/judeţean APIA cu următoarele documente: copie de pe buletinul de identitate/carte de identitate, codul unic de înregistrare/certificatul de înregistrare, dovada înscrierii în evidenţă cu cod unic de identificare (atribuit de către APIA în Registrul Unic de Identificare), dacă este cazul, dovada contului bancar (extras de cont)”, a declarat Veronica Borungel (foto), directorul executiv al APIA Hunedoara.
Prima pe cap de animal se acordă pentru femelele ovine şi/sau femelele caprine, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: efectivul din exploataţie să fie de minimum 50 de capete, care au împlinit vârsta de minimum un an până la data de 31 martie a anului în care se face solicitarea primei; efectivul să fie înscris în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei; animalele pentru care se solicită prima să fie menţinute în exploataţie la adresa menţionată în cerere până la data de 31 august 2011; cererea să fie vizată de asociaţiile crescătorilor de ovine/caprine legal constituite în baza hotărârii judecătoreşti, viză care atestă efectivele pentru care se pot solicita banii respectivi.
Potrivit directorului Veronica Borungel, dacă, în urma verificărilor, se constată diferenţe între numărul animalelor solicitat la plată şi numărul animalelor determinate (eligibile), se aplică reduceri sau excluderi de la plată. Dacă raportul dintre numărul de animale cu nereguli şi numărul de animale determinat este mai mare de 50 la sută, solicitantul este exclus de la plată pentru anul în care se face solicitarea primei pe cap de animal. (A. Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura